Zvonul a ieșit de la faptul că se dărâmau clădirile care o mascau de pe strada Sfântul Ionică, iar demolările se apropiau de biserică.

Se dărâmase restaurantul „Enescu”, iar clădiri de pe ulița întortochiată cădeau ca popicele.

Până la urmă s-a dovediat că Regele Carol al II-lea, care moderniza Bucureștiul, nu avea nebunia lui Ceușescu și nici inginerii de atunci nu ajunseseră la nivelul de mai târziu al lui Eugeniu Iordăchescu.

Totuși,în perioada comunistă se preconiza dărâmarea bisericii Crețulescu. A fost salvată datorită arhitecților, dintre care Henriette Delavrancea.

Citește GRATUIT toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric