Nagorno Karabah ar putea deveni un test de viabilitate a structurilor integratoare din spațiul CSI, precum și al nivelului de influență pe care-l are Federația Rusă asupra țărilor din cadrul Uniunii Economice Euro-Asiatice (EAES) și din Uniunea Statelor Independente (CSI), în ansamblu. Realitatea demonstrează faptul că alianțele în zona tradițională de influență a Rusiei nu constituie formatul care li se potrivește membrilor acestuia. Uniunea Europeană reprezintă politica, economia și deciziile de consolidare în ceea ce privește toate problemele. Membrii EAES și Republica Belarus în cadrul Statului Unional au pretenții nu doar la piața – muncii și comercială – a Federației Ruse. În cadrul acestor platforme nu a existat o părere consolidată în problema recunoașterii Crimeei, nu va exista nici în ceea ce privește Karabahul. Orice hotărâre ar lua Moscova – să intervină în conflict sau să îl urmărească de pe margine -, este puțin probabil ca partenerii să accepte opțiunea ei. 

Armenia, Kârgâzstan și  Belarus se tem să nu-și piardă suveranitatea

Să ne amintim că și în Armenia, și în Kârgâzstan, și în Republica Belarus se remarcă în egală măsură tendințe antirusești. Și toate se tem să nu-și piardă suveranitatea în alianță cu țara noastră.

În 2008, niciuna dintre țările membre ale CSI nu a venit în sprijinul Rusiei atunci când trupele georgiene au tras asupra Țhinvalului. Și nimeni dintre partenerii din CSI, inclusiv conducerea Republicii Belarus aliate, nu a dat dezmințire în momentul în care postul american de televiziune CNN a arătat un schimb de focuri și a anunțat că asupra orașului Țhinval trag dispozitivele de rachetă rusești. Deși toți știau adevărul.

Și astăzi, în ciuda faptului că în toate programele politice difuzate în Rusia se pune întrebarea: „Când va recunoaște Aleksandr Lukașenko Crimeea?”, nu urmează nicio recunoaștere. Pentru conducerea Republicii Belarus, Statul Unional există cu adevărat doar atunci când oficialițățile de la Minsk au nevoie de ajutor. Înțelegând acest lucru, Moscova dă ajutor. Astfel, Moscova a recunoscut legitimitatea alegerilor din Republica Belarus și a președintelui Aleksandr Lukașenko. În pofida protestului popular de masă. 

În Republica Moldova nu există niciun canal rusesc

Ce va fi în republică peste zece ani cu școlile rusești, cu programele de televiziune? Până la ultimele alegeri, Lukașenko încerca să micșoreze sfera limbii ruse în republică și, în același timp, și a influenței rusești asupra cetățenilor belaruși prin intermediul canalelor de televiziune rusești. Acum Minskul este într-o pauză silită. 

În Republica Moldova, căreia i se prezice încă un viraj dinspre Rusia spre UE, chiar și astăzi, când țara este condusă de președintele pro-rus Igor Dodon, nu există niciun canal rusesc. După începerea acțiunilor de luptă în Karabah, la Chișinău a început să se vorbească despre faptul că Transnistria trebuie să revină la Republica Moldova – și asta repede și cu orice preț. Planuri de acest gen au candidații la funcția de președinte, liderii partidelor de dreapta Andrei Năstase și Maia Sandu. În mandatul de prim-ministrul Maia Sandu a desființat lecțiile de limbă rusă din școlile moldovenești. Ea vede viitorul țării în UE și în România.

Kârgâzstanul confirmă colaborarea cu Rusia și calitatea de membră în EAES. Însă despre înclinațiile tineretului kârgâz nu se poate spune categoric că sunt pro-rusești.  Pur și simplu, kârgâzii înțeleg că pot obține în Federația Rusă un loc de muncă pe care nu-l au acasă. Cu toate acestea, kârgâzilor cu studii superioare le este mai simplu să găsească un loc de muncă în Turcia. În Federația Rusă își pot găsi de lucru cei care au o meserie.

Armenia nu iese din cercul prietenilor Rusiei

Armenia nu iese din cercul prietenilor Rusiei, însă numai pentru că nu are altă perspectivă. Pentru Erevan ar fi fost mai de preferat Uniunea Europeană, dar aceasta este departe. Armenii înțeleg faptul că Federația Rusă îi poate ajuta să mențină statul numai datorită situării geografice pe care o are aceasta. 

Este însă timpul ca și Federația Rusă să recunoască faptul că vremea prietenilor și a fraților a luat sfârșit în urmă cu 30 de ani. Actualele asocieri de integrare în spațiul post-sovietic le amintesc membrilor acestuia de o familie strâns unită de popoare, lucru care îi sperie. 

Karabahul le-a reamintit încă o dată tuturor faptul că ar fi bine să trăiască armonios, dar împreună nu se poate. Se pare că, în perspectivă, alianțele de integrare se epuizează. Ele vor fi înlocuite, mai mult ca sigur, de legăturile bilaterale de parteneriat. Iar noi va trebui să ținem seama de acest lucru, deoarece acest tip de relații cu Rusia este pe placul tuturor vecinilor ei. De altfel, și Rusiei înseși. 

Traducerea Rador