Mirabela Grădinaru a trasat reguli clare în familia președintelui României: Cred că ar trebui să conștientizăm
- Raluca Dan
- 28 martie 2026, 23:49
Mirabela Grădinaru. Sursă foto: Presidency.roMirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a vorbit recent despre modul în care își crește copiii și despre regulile pe care le aplică în familie. De asemenea, aceasta oferit detalii despre felul în care vede rolul tehnologiei în viața copiilor. „Sunt o mamă care, în momentul în care s-a născut primul copil, televizorul a fost împachetat și a rămas împachetat”, a spus aceasta, la un post TV.
Mirabela Grădinaru: Când s-a născut primul copil, televizorul a fost împachetat
Partenera președintelui, cunoscută pentru implicarea în proiecte educaționale internaționale, pune un accent puternic pe educația copiilor săi, Aheea și Antim. Într-un interviu recent, aceasta a vorbit despre regulile din familie și a discutat despre importanța limitării accesului la tehnologie.
„Sunt o mamă care, în momentul în care s-a născut primul copil, televizorul a fost împachetat și a rămas împachetat. Copiii n-au avut acces la telefon, la nimic, nici desene animate, absolut nimic, până la vârsta de 3 ani. De la 4 ani, da, văd niște desene animate, împreună cu părinții, nu singuri. Iar telefonul, am anunțat-o pe fiica noastră că până la 14 ani nu va avea niciun telefon, chiar dacă colegii au deja. Și de aici vine presiunea. Există presiune la școală că ceilalți copii au”, a spus aceasta.

Mirabela Grădinaru și copiii în Austria / sursa foto: captură video
Digitalizarea educației, susținută de partenera președintelui
Partenera lui Nicușor Dan susține digitalizarea educației, temă despre care a vorbit la evenimente internaționale importante. La un summit global găzduit de Melania Trump la Casa Albă, Mirabela Grădinaru a afirmat că tehnologia poate ajuta în educație, dar că folosirea ei trebuie controlată cu atenție, mai ales în cazul copiilor.
„Cred că ar trebui să conștientizăm că expunerea la tot ce înseamnă lumea asta digitală vine și cu consecințe. Nu înseamnă să restricționăm, dar în același timp, părinții trebuie să conștientizeze că în spate se ascund și niște pericole. În momentul în care părinții sunt informați corect, ulterior vor putea lua decizii în consecință”, a explicat aceasta.
Limitarea accesului la ecrane, o temă discutată la nivel global
Discuțiile despre utilizarea tehnologiei de către copii depășesc granițele României și reprezintă un subiect de interes global. În Franța, Brigitte Macron susține limitarea accesului la ecrane, iar Mirabela Grădinaru consideră această abordare potrivită, dacă este adaptată la realitățile fiecărei țări.

Brigitte Macron. Sursă foto: Captură video
„Doamna Macron s-a poziționat foarte ferm într-o zonă restrictivă. Și acum, dânsa, pentru că am discutat în privat, după conferință, a explicat faptul că sunt studii, adică, în momentul în care dânsa a venit și a prezentat aceste idei, nu sunt ideile dânsei, ci pur și simplu, în urma unor studii, specialiștii au spus că acestea sunt direcțiile pe care societatea franceză ar trebui să le urmeze”, a explicat aceasta.
Ea a adăugat: „În ceea ce privește România, cred că în momentul în care am lua niște decizii să restricționăm accesul copiilor la tehnologie, trebuie să o facem și noi după niște discuții pe care ar trebui să le avem și cu specialiști, și cu societatea, și cu părinții. Nu putem să mergem pe modelul francez și trebuie să existe un echilibru”.