Ministrul Finanțelor a anunțat fonduri suplimentare pentru pensii după rectificarea bugetară

Ministrul Finanțelor a anunțat fonduri suplimentare pentru pensii după rectificarea bugetarăSursă foto: Captură de ecran Facebook

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazăre, a anunțat că rectificarea bugetară va aduce fonduri suplimentare pentru plata pensiilor. Decizia a fost adoptată miercuri seară de Guvern, într-un context economic dificil, și urmărește să asigure că pensionarii își vor primi banii la timp.

Ministrul Finanțelor despre alocarea sumelor de pensii după rectficarea bugetară

Ministrul Finanțelor a precizat că Guvernul a alocat Ministerului Muncii 5,52 miliarde lei pentru plata pensiilor, în urma rectificării bugetare.Potrivit declarațiilor lui Alexandru Nazare, această măsură asigură că pensionarii nu vor întâmpina întârzieri la primirea banilor, chiar și în contextul provocărilor economice actuale.

Ministerul Finanțelor a fost principalul beneficiar al rectificării bugetare, primind 20 de miliarde lei. Din această sumă, 12,1 miliarde lei vor fi folosiți pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice, iar restul pentru investiții la Ministerul Dezvoltării și la Ministerul Agriculturii.

Alexandru Mazăre a declarat că rectificarea bugetară va readuce bugetul într-o zonă realistă și stabilă

Alexandru Nazare a precizat că rectificarea bugetară reprezintă un pas important pentru stabilizarea finanțelor publice. Ministrul a explicat că rectificarea aduce bugetul de stat într-o zonă de proiecție realistă, după analiza tuturor ordonatorilor de credite.

calcul pensie

Sursa foto: dreamstime.com

„Avem nevoie să transmitem românilor, creditorilor și instituțiilor financiare că revenim într-o zonă de seriozitate și disciplină financiară.”, a transmis acesta.

Nazare a precizat că ținta de deficit pentru acest an este de 8,4% din PIB și a subliniat că, dacă deficitul ar fi fost menținut la 8%, Guvernul ar fi trebuit să identifice alte 8 miliarde de lei până la sfârșitul anului. Aceasta ar fi creat o presiune suplimentară asupra investițiilor publice și ar fi afectat ritmul proiectelor prioritare.

Rectificarea bugetară a crescut deficitul cu  aproximativ 24,5 miliarde lei

Ministrul  a explicat că rectificarea bugetară a crescut deficitul cu aproape 24,5 miliarde lei, sume destinate acoperirii cheltuielilor esențiale, precum pensii, salarii și asistență socială. Nazare a precizat că mulți miniștri nu sunt pe deplin mulțumiți de această rectificare și a anunțat că, începând din noiembrie, vor demara discuții pentru construcția unui nou buget.

Noul plan bugetar va urmări includerea tuturor cheltuielilor, inclusiv investițiile, și va ajusta modul de planificare a veniturilor și cheltuielilor pentru a asigura sustenabilitatea finanțelor publice.