Evenimentul Zilei > EVZ Special > Ministrul Bănicioiu, la emisiunea „LUMINI ȘI UMBRE”: Spitalele existente nu sunt suficiente pentru ce avem nevoie azi în România. 500.000 de români au cancer, 2,1 milioane suferă de hepatită B și C | VIDEO LIVE
Ministrul Bănicioiu, la emisiunea „LUMINI ȘI UMBRE”: Spitalele existente nu sunt suficiente pentru ce avem nevoie azi în România. 500.000 de români au cancer, 2,1 milioane suferă de hepatită B și C | VIDEO LIVE

Ministrul Bănicioiu, la emisiunea „LUMINI ȘI UMBRE”: Spitalele existente nu sunt suficiente pentru ce avem nevoie azi în România. 500.000 de români au cancer, 2,1 milioane suferă de hepatită B și C | VIDEO LIVE

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, vorbește în interviul realizat de directorul general al EVZ, Dan Andronic, difuzat de postul B1 TV, despre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc și riscurile pentru România, în cazul în care nu vor fi luate măsuri urgente.

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat în emisiunea Lumini și umbre, realizată de Dan Andronic și difuzată de postul B1 TV, că “nu este foarte bine în România”, referindu-se atât la starea sistemului sanitar, în întregul său, cât și la “patologia extremă și mare”, aflată în continuă creștere.


Citește mai multe articole din campania CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”


În țara noastră există 430 de spitale de stat și alte câteva zeci de spitale private. Despre toate acestea ministrul Bănicioiu a precizat că sunt insuficiente pentru a trata calitativ pacienții din România. “Nu sunt suficiente pentru ce avem nevoie azi în România. Patologia este în creştere. Avem în momentul de faţă 650.000 de bolnavi cu hepatita C”, a spus ministrul Sănătății. Cifrele făcute publice sunt mai mult decât alarmante: 500.000 de români suferă de cancer și alte 2,1 milioane sunt bolnavi de hepatita B și C.
 
“Per ansamblu, calitatea serviciilor este bună, în sensul că reuşim să gestionăm toată această patologie extremă și mare pe care o are România. Deci reuşim să gestionăm de la  urgenţa de cod roşu, până la oncologie şi cazuri de recuperare. Asta nu înseamnă că întotdeauna pacientul este mulţumit”, a declarat Bănicioiu, precizând să sistemul nostru sanitar este la un nivel mediu, nu dezastruos.

CLICK PE IMAGINE PENTRU A VEDEA EMSIUNEA ÎN DIRECT

Emisiunea va fi difuzată și în reluare duminică, de la ora 14.00.