Evenimentul Zilei > International > Mike Pompeo anunţă „jihadul“. Va publica e-mail-urile lui Hillary Clinton
Mike Pompeo anunţă „jihadul“. Va publica e-mail-urile lui Hillary Clinton

Mike Pompeo anunţă „jihadul“. Va publica e-mail-urile lui Hillary Clinton

Mike Pompeo a declarat că este gata să publice e-mail-urile democratei Hillary Clinton. Decizia vine după ce Donald Trump l-a criticat aspru că n-a făcut-o până acum.

Mike Pompeo, după ce a fost vizat de criticile preşedintelui Donald Trump, a anunţat că va publica controversatele e-mail-uri ale democratei Hillary Clinton menite să demonstreze, potrivit taberei prezidenţiale, că trebuie să fie trimisă în judecată.

„Vom scoate toate aceste informații astfel încât poporul american să le poată vedea”

În legătură cu atacul preşedintelui Statelor Unite la adresa lui, secretarul de stat a spus la postul Fox News: „Se va ajunge la asta. Vom publica aceste informaţii pentru ca americanii să le poată vedea”.

Întrebat dacă va face acest lucru înainte de alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, Mike Pompeo a adăugat: „Vom face asta cât mai repede posibil. Sunt convins că vom vedea mai multe înainte de alegeri”.

Devansat în sondaje de rivalul său democrat, Joe Biden, şi obligat să stea în casă la o săptămână după ce a fost testat pozitiv la COVID-19, Donald Trump l-a atacat, joi, în mod neobişnuit pe Mike Pompeo, unul dintre puţinii care scăpaseră până atunci de criticile sale publice.

El s-a plâns că Mike Pompeo nu a reuşit să găsească cum să o incrimineze pe Hillary Clinton, fost secretar de stat, în afacerea e-mailurilor: „Sunt (e-mail-urile) în Departamentul de Stat, dar Mike Pompeo nu a reușit să le scoată, ceea ce este foarte trist de fapt”, a afirmat Trump, adăugând că „nu sunt mulțumit de el din acest motiv”.

Aceste e-mailuri „sunt la Departamentul de Stat, dar Mike Pompeo nu a reuşit să le scoată de acolo, ceea ce este un lucru foarte nefericit, a declarat preşedintele-candidat. „Nu sunt mulţumit de el în legătură cu asta”, „el conduce Departamentul de Stat, ar trebui să le scoată”, a insistat el.

Hillary Clinton, fosta adversară democrată împotriva lui Donald Trump în 2016, a fost criticată pentru că a utilizat un server privat pentru o parte a corespondenţei sale la Departamentul de Stat, şi nu serverul guvernamental securizat. În campania contra ei, republicanul a cerut constant ca să fie închisă.

FBI nu a reţinut acuzaţiile împotriva lui Hillary Clinton, apreciind numai că a fost „extrem de imprudentă”

„Amintiţi-vă, au existat informaţii confidenţiale pe un server privat. Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, a spus Mike Pompeo vineri. Hillary Clinton nu ar fi trebuit niciodată să facă asta. A fost un comportament inacceptabil”, a subliniat el.

La începutul acestei săptămâni, președintele și-a canalizat nemulțumirile prin tweet, cerând într-o postare ca Barr să-l aresteze și să-l închidă imediat pe fostul președinte Barack Obama, pe fostul vicepreședinte Joe Biden, adversarul democrat al lui Trump în acest an și pe Clinton.

Tot pe tema e-mail-urilor, o anchetă a democraţilor din Camera Reprezentanţilor a dezvăluit anul trecut că fiica lui Donald Trump, Ivanka, şi soţul ei, Jared Kushner, ambii consilieri la Casa Albă, au utilizat conturi private de e-mail pentru corespondenţă în legătură cu activitatea lor guvernamentală, informează politico.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: