Că (mai ales) dulciurile dăunează grav siluetei e un lucru bine ştiut. Ce nu prea se spune e că mâncatul excesiv și pofta de dulce „ascunde o lipsă la capitolul tandrețe, afecțiune, grijă, iubire. E o nevoie de calmare a capului, nu a stomacului”, pune punctul pe „i” nutriționistul Mihaela Bilic, în a doua parte a interviului acordat Evenimentului zilei.

Ileana Ilie Ungureanu: Credeți în curele de slăbire, în listele de alimente permise și interzise, în meniurile fixe și-n mâncatul de cinci ori pe zi?

- Dr. Mihaela Bilic: Nu există cure de slăbire prin care să nu slăbești, însă eu nu cred ce se întâmplă după curele de slăbire. Oamenii rămân cu senzația că după cura de slăbire pot să facă orice. Și aici e tot ca la operația de micșorare de stomac, în sensul că nimeni nu-ți spune că dacă ții o cură de slăbire, trebuie să o ții pe viață. În momentul în care începi să mănânci fie și o alună în plus, te vei îngrășa. Urmează, așadar, cura pentru o perioadă de 10 ani, dacă vrei rezultate.

- Deci kilogramele în plus apar atunci când consumi prea multă mâncare. Nu prea mult dintr-o anumită mâncare – nu?! Doar prea multă, per ansamblu.

- Poți să mănânci orice îți place, dar să nu faci exces. Mezelurile, de exemplu, trebuie mănâncate cu feliuța, pentru plăcerea gustului, nu cu suta de grame. Mezelurile sunt aliment facultativ, mănânci două feliuțe, adică 25 de grame, și e suficient. Cumpărând produsele astea care ne sunt comode, ar trebui ca din cele trei mese și două gustări să ne mai rămână cel mult două mese pe zi. Considerați că tot ce este ambalat este dublu din punct de vedere caloric decât dacă am găti noi acasă.

- Se speculează foarte mult despre efectele negative ale consumului de carne, sunt nenumărate discuții pe acest subiect. Și multe controverse între vegetarieni/ lactovegetarieni și cei ce consumă carne.

- Carnea are un rol foarte important în alimentație, avem nevoie de proteină. Ar fi bine să înțelegem că între a mânca mai rar carne și a nu mânca deloc e o mare diferență. Ar trebui să mâncăm de două-trei ori pe săptămână carne. Orice aliment am elimina definitiv nu facem un serviciu organismului, pentru că noi nu știm – nici măcar ca medici nutriționiști, ce să mai zic de simpli consumatori – care sunt substanțele de care corpul nostu are nevoie. Ce am identificat noi e o mică parte, dar or mai fi sute necunoscute.

- Cu alte cuvinte, e bine să avem o dietă diversificată și moderată cantitativ.

- Cu cât mâncăm mai multe alimente – recomandarea e să mâncăm 15 alimente diferite în fiecare zi – cu atât îi punem organismului la dispoziție ce are nevoie. Licopenul din roșii, de exemplu, care face bine la piele, nu poate fi absorbit, de exemplu, decât în prezența grăsimii. Dacă nu mănânci roșiile cu un strop de ulei, e degeaba.

- Dacă cu câţiva ani în urmă diete precum Atkins ori South Beach erau cele mai populare, astăzi tendinţele alimentare au căpătat o direcţie... mai verde! Avem vegetarienii, veganii, dieta raw-food. Le recomandați?

- Sub nicio formă. Apartenența asta la un grup, ca să nu zic sectă, este o chestiune mai degrabă de fragilitate și identitate personală. Dacă tu nu-ți găsești locul și nu te poți adapta unui mediu, atunci, fără să vrei, îți alegi varianta în care fie să fii deosebit, fie să alegi un grup cu care să ai aceleași idealuri sau credințe. Mecanismul e similar, indiferent că se numește Martorii lui Iehova sau altă grupare religioasă, sau raw-veganism.

- Adică cei mai mulți nu devin vegetarieni din convingere, ci caută sa-ți găsească o identitate și o valoare acolo unde nu au altele?

- Exact. Faptul că tu de declari special și deosebit și îți permiți să judeci farfuria altora mi se pare un ego și o sfidare adusă bunului simț.

„Pune mâna și mănâncă la jumătate decât mâncai și o să slăbești!”

- Chiar e musai să existe o rutină a alimentației: 5 mese pe zi, 3 principale și 2 gustări?

- Doar copiii în creștere și sportivii au nevoie de trei mese principale pe zi și gustări, pentru că acolo este un consum foarte mare. Noi, adulții care nu facem cine știe ce efort fizic, nici măcar nu trebuie să mâncăm în fiecare zi. E doar un raport între silueta pe care o ai, senzația de foame (cu care ne-a lăsat natura ca nu cumva să punem supraviețuirea în pericol) și decizia ta de stăpân al corpului. Mai exact, e despre cât îți dai tu voie să mănânci, ținând cont de siluetă și de foame.

- Să înțeleg că fetele care se înfometează nu-și fac rău neapărat?

- Nu, nu greșesc neapărat. Fetele astea care se înfometează, bietele de ele, duc o luptă teribilă cu organismul lor, care nu uită să ceară mâncare. Ele nu mănâncă în fiecare zi, ci poate o dată sau de două ori pe săptămână, și în rest trăiesc cu cafea și Red Bull. Și cine te crezi tu să vii să să le tragi la răspundere?! Încearcă tu să reziști o săptămână așa și o să vezi că plângi de fustrare. E ca și cum ne-am ține respirația: noi, cu voința noastră, putem să ne comandăm să ne abținem, dar dincolo de un prag, organismul intervine, instinctul își spune cuvântul și indiferent ce vrem noi, nu mai putem. Așa e competiția în lumea lor, la nivelul ăla de aspect fizic. Nu trebuie condamnate, ci dimpotrivă, respectate. 

- Dvs. v-ați înfometat vreodată?

- Și eu am crezut că, prin educație și disciplină, la un moment dat obții un produs care învață care este ritmul și uită de instinct și de apucăturile lui. Ei bine nu, cu foamea și cu poftele nu se poate. Ele nu pot fi corectate, schimbate și atunci, dacă tu ai lăsat jos disciplina, ești la fel ca în ziua în care te-ai născut – un pofticios, mâncăcios, lacom și neechilibrat.

- Când trebuie să mergem la nutriționist?

- Nevoia noastră de a căpăta dezlegarea sau recomandarea pentru ceea ce mâncăm este greșită. Ni s-a indus această falsă poveste că nu știi să mănânci de unul singur, de capul tău, și atunci trebuie să te duci la cineva care să îți spună cum să mănânci. Nimic mai greșit, pentru că nu poți să te duci să ceri sfaturi preventiv pentru drobul de sare. Și atunci când avem o problemă strict de siluetă, de număr de kilograme, atât, nu alte afectări interne sau diverse patologii, respectiva problemă nu se tratează la nutriționist, ci pe proprie răspundere, reducând cu 30%, până la 50%, cantitatea alimentelor pe care le consumăm zilnic.

- Această recomandare, care parte extrem de simplă ca și enunț, este teribil de greu de pus în practică. De ce?

- Pentru că noi nu vrem să ne asumăm răspunderea și să conștientizăm cât mâncăm. Și atunci când îi spui omului să mănânce mai puțin te întreabă ce înseamnă asta?! – pentru că nu știe cât mănâncă. Un nutriționist nu are cum să-ți dea o cură de slăbire personalizată, dacă tu nu ești dispus să recunoști ce și cât mănânci. El nu face decât să îi atragă pacientului atenția asupra anumitor produse sau obiceiuri, care îi pun în pericol silueta. De multe ori pacienții mi-au spus că nu numără și fructele. Multora nici nu le trece prin cap să țină cont de ele.

- Deci calculăm tot, inclusiv aşa-zisele alimente sănătoase.

- Dacă îi întrebi pe bărbați, poate ți-ar mai recunoaște de alcool, dar de suc nu ar zice nimic niciodată. Bărbații asociază băuturile carbogazoase cu apa. Dacă simplificăm, toată lumea știe că zahărul, grăsimea, pâinea și făinoasele îngrașă, și, în final, nu este decât o chestiune de cantitate. Niciun om cu bun simț nu vine la tine să te întrebe cum să slăbesc?! Toți știm, undeva, în subconștientul nostru, că dacă vrem să slăbim trebuie să mâncăm mai puțin. Până la urmă, cei care vin la nutriționist caută de fapt o chestiune un pic mai științifică și mai sofisticată, pentru că altfel răspunsul ar fi banal și destul de neconfortabil, și anume: pune mâna și mănâncă la jumătate din cât mâncai și o să slăbești!

„ Atunci când vrem să slăbim, micul dejun e cea mai neinspirată masă”

- În traducere liberă, putem să slăbim și singuri, acasă, fără ajutorul nutriționistului?

- Eu cred în continuare că majoritatea oamenilor, cei care iau lucrurile în serios, slăbesc fără să meargă la nutriționist. Pentru că în prezent, din păcate, nutriționiștii mai mult încurcă decât ajută, adică îți dau această impresie că doar mâncând combinațiile lor și gramajul lor poți slăbi. De ce? Pentru că interesul lor este ca tu să nu poți slăbi singur, că, altfel, ei ce ar mai face...

- Cât de important este micul dejun?

- Micul dejun are logică și sens doar în cazul copiilor în creștere, al sportivilor și al persoanelor care fac muncă fizică. Pentru că micul dejun înseamnă să aduci din exterior organismului, și mai ales ficatului, o doză de energie/de combustibil, ca să-l ajuți în prima parte a zilei să funcționeze pe baza acelui aport, nu din grăsimea de rezervă. Și atunci pornim invers, dacă vrem să slăbim, cea mai neinspirată masă e micul dejun, pentru că după 8 ore de somn, organismul deja are rezervele de glucoză reduse (pentru că pe baza lor a funcționat în timpul nopții) și dacă tu nu-i aduci din exterior, el va fi nevoit în continuare să apeleze la rezervele de grăsime.

- Paradoxal, noi am ajuns să mâncăm înainte să ne fie foame, de frică să nu ne fie foame.

- Până nu ne e foame nu avem voie să mâncăm și asta ar trebui spus și repetat la infinit. Oamenilor le e frică de senzația de foame, ori ea este singura senzație care justifică aportul alimentar. Și culmea, și dacă ne e foame și nu avem ce să mâncăm, nu cazi lat și mori.

- Din experienţa dumneavoastră de la cabinet, românii, ca popor, cum mănâncă?

- Mănâncă mult. Dimeniunea porțiilor la noi e mare. În Germania, oamenii ăia mănâncă numai cartofi cu cârnați și cu bere, dar nu au probleme de greutate și de obezitate câte avem noi. Cantitatea face diferența. La americani e jale, totul a ajuns să fie la găleată sau la lighean. Toată lumea care merge acolo și vede ce înseamnă o porție e copleșită.

- Care sunt cele mai rele obiceiuri pe care le-aţi remarcat la cei care vă trec pragul?

- Noi mâncăm mult, ca și principală greșeală, și, în al doilea rând, mâncăm și prost. Preferăm tot ce este ambalat în locul mâncării gătite, pe care o considerăm un pic depășită și neinteresantă. Din păcate, nu înțelegem că toate ambalatele sunt mult mai concentrate, sunt un fel de esență de mâncare. Acolo avem, prin deshidratare, volum mic, dar concentrație maximă de calorii. Și ceea ce nouă ni se pare că mâncăm puțin, este de fapt extrem de concentrat.

„În spatele afirmației «Vreau să mănânc sănătos!», este de fapt «Vreau să nu mă îngraș!»”

- Zahărul e energie sau drog? Și ce se întâmplă când îi tai unui copil rația zilnică de dulce?

- Zahărul în sine are o moleculă de glucoză și una de fructoză. Cea de glucoză vine și din amidon și este vitală pentru mișcare, ea nu trebuie eliminată. Și atunci, în momentul în care vorbim de zahăr – fie că e într- o prăjitură sau e fructoza din paharul de suc – rețineți că nu trebuie să-l feriți pe copil ca de otravă. Dacă nu are o problemă de siluetă, dacă partea de dulce din viața lui e conștientizată ca fiind o chestiune de răsfăț și nu un aliment de bază, nu avem de ce să fim speriați de prezența zahărului, că nu devine nimeni dependent ca de un drog.

- Procentul zahărului ascuns în alimente este unul destul de mare. Chiar dacă vrei să ai o dietă sănătoasă, cei care asigură oferta au grijă ca glicemia noastră să nu scadă.

- Zahărul începe să devină periculos în momentul în care dezvoltăm o relație afectivă cu el – adică îl consumăm ca să neutralizăm tristețea, furia, oboseala, insatisfacția. Atunci începem să ne îndreptăm spre dulciuri în exces. Gustul dulce declanșează la nivel cerebral o stare de bine și de plăcere similară consumului de droguri. Se aprind ariile cerebrale ca niște aripioare albastre și când mănânci zahăr și când fumezi canabis. Ar trebui să reușim să aprindem zonele respective de bucurie și plăcere din creier și prin intermediul altor activități.

- Spuneți că mâncarea ne rămâne, în final, singurul prieten, acolo unde celelalte aspecte ale vieții noastre sunt mult mai greu și de rezolvat, și de identificat, și de asumat?

- Noi dăm vina pe mâncare și pe altele, acolo unde societatea nu ne îndeamnă să ne aflăm nici satisfacția în viață, nici echilibrul. Societatea vrea oameni care să fie prinși în rate, în dobânzi, în servicii, să fie consumatori. Noi nu avem nevoie de oameni împăcați și bine în pielea lor, ci avem nevoie de oameni care să fie consumatori. Interesul economic primează. Suntem victime, nu ni se dă de ales. Iar dacă tu vrei să-ți reglezi viața și să o trăiești prin prisma propriilor valori va trebui să-ți asumi acest rol de oaie neagră și să nu mai faci front comun cu alții, ceea ce nu este confortabil și nici la îndemână.

- În concluzie, care ar trebui să fie grija noastră principală?

- Să mâncăm din toate câte puțin. În spatele afirmației «Vreau să mănânc sănătos!», este de fapt «Vreau să nu mă îngraș!»”. Dacă începem să ne îndreptăm prea des spre mâncare, trebuie să ne punem întrebarea dureroasă: nu cumva mie nu mi-e bine? Nu de altceva am eu nevoie? Și aici deschidem cutia Pandorei, pentru că la capitolul tandrețe, afecțiune, grijă, iubire suntem cu carențe grave. Cu cât lipsa acestora din viața noastră e mai mare, cu atât e mâncarea mai multă.