Evenimentul Zilei > International > Migranți înarmați amenință granițele UE. Polonia construiește un gard permanent la frontiera cu Belarus
Migranți înarmați amenință granițele UE. Polonia construiește un gard permanent la frontiera cu Belarus

Migranți înarmați amenință granițele UE. Polonia construiește un gard permanent la frontiera cu Belarus

Polonia va începe în decembrie construirea unui gard permanent de-a lungul graniţei cu Belarus, unde se află acum, cantonați, numeroşi migranţi. Ministrul de interne polonez Mariusz Kaminski a declarat luni că lucrările vor fi finalizate în primul semestru al anului 2022.

„Proiectul pe care trebuie să-l ducem la îndeplinire este o investiţie absolut strategică şi prioritară pentru securitatea naţiunii şi a cetăţenilor săi”, a declarat ministrul polonez.

Gard permanent de 5,5 metri înălţime

Într-un mesaj postat pe Twitter, Kaminski a precizat că lucrările de ridicare a gardului permanent se vor concentra la început pe patru secţiuni.

Polonia a instalat deja un gard temporar de-a lungul frontierei pentru a-i opri pe migranţii care intră ilegal în ţară. Gardul este făcut din sârmă ghimpată şi are o înălţime de aproximativ 2,5 metri.

Acesta va fi înlocuit cu un gard permanent de 5,5 metri înălţime şi dotat cu senzori de mişcare şi camere de luat vederi. Bugetul alocat acestui proiect se ridică la 366 de milioane de euro.

Guvernul polonez numeşte acest gard permanent o „barieră” sau „baricadă”, evitând în mod evident cuvântul „zid”, notează dpa.

Graniţa Poloniei cu Belarus, care este şi o frontieră externă a UE, are o lungime totală de 418 kilometri, scrie Agerpres.

Polonia se așteaptă la un atac al migranților înarmați

Evoluția îngrijorătoare a situației de la frontiera Poloniei are loc pe fondul tensiunilor continue cu Belarusul, care a fost acuzat că a adoptat o politică a migranților, prin care mii de astfel de persoane ocupă teritoriul Uniunii Europene.

Gărzile poloneze de frontieră susțin că forțele belaruse oferă arme migranților disperați și îi instruiesc cum să intre cu forța în statul european. Dacă acest lucru se va materializa, migranții vor intra în conflict direct cu cei aproape 15.000 de soldați polonezi înarmați care au fost trimiși de urgență la frontieră pentru a-i împiedica pe cei dintâi să intre în teritoriu.

Poliţia de frontieră poloneză a acuzat duminică forţele de securitate din Belarus i-ar instrui pe migranţii blocaţi în zonă să ia cu asalt frontiera dintre cele două țări.

Liderii occidentali au acuzat Belarus că a produs o criză a imigranților la granița de est a Uniunii Europene ca pedeapsă pentru sancțiunile pentru încălcările drepturilor omului

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: