Meghan încearcă „să-i ia fața” Prințului Wiliam. Reacție dură la Hollywood

Meghan încearcă „să-i ia fața” Prințului Wiliam. Reacție dură la HollywoodMeghan Markle. Sursa foto: https://www.netflix.com/tudum/articles/with-love-meghan-season

Revenirea lui Meghan Markle pe platourile de filmare a stârnit reacții critice din partea experților în relații publice, potrivit Express UK.

Renae Smith, fondatoarea agenției The Atticism, a declarat că decizia Ducesei de a juca propriul rol nu poate fi considerată o revenire reală în actorie.

„Cred că a numi asta o ‘revenire în actorie’ este generos. A juca propria persoană nu este chiar o revenire în carieră. Nu aș numi asta actorie mai mult decât aș numi un alt interviu cu Oprah actorie; este tot Meghan fiind Meghan, doar cu iluminare mai bună și, poate, cu o poveste mai bine conturată.

Din punct de vedere al relațiilor publice, pare mai degrabă o încercare de a atrage titluri de presă decât o reinventare profesională.”

Smith a subliniat că această mișcare poate genera confuzie în percepția publică:

„În ultimii ani, ea a încercat să se poziționeze ca antreprenoare și filantroapă, apoi ca influencer și brand de lifestyle, dar nu ca interpret. Această mișcare complică narațiunea: construiește un brand sau urmărește relevanța? Probabil că încearcă orice pentru a atrage atenția.”

Noul proiect cinematografic a lui Meghan Markle

Duceasa de Sussex a fost surprinsă filmând pentru pelicula „Close Personal Friends” la studiourile Amazon MGM din Pasadena, marcând prima sa revenire pe platouri după opt ani.

Filmul urmărește întâlnirea și prietenia rapidă dintre două cupluri – unul celebru și unul obișnuit – în Santa Barbara.

Meghan Markle va avea un rol cameo, iar printre actorii implicați se numără Lily Collins, Brie Larson, Jack Quaid și Henry Golding. Pelicula este regizată de Jason Orley, care a colaborat la scenariu cu Isaac Aptaker.

Experții notează că alegerea Ducesei de a juca rolul propriu poate limita oportunitățile viitoare de a obține roluri variate și serioase.

„Din perspectiva carierei actoricești, este o revenire neobișnuită și, probabil, mai mult un exercițiu mediatic decât unul artistic,” a adăugat Smith.

Contextul apariției publice și impactul mediatic

Anunțul revenirii lui Meghan Markle a coincis cu un moment de vizibilitate internațională: discursul Prințului William la premiile Earthshot din Brazilia.

Earthshot 2025

Earthshot 2025 / sursa foto: captură video

Publicarea informațiilor cu doar câteva ore înainte a amplificat atenția mass-media și a atras reacții imediate din partea publicului și experților.

Specialiștii în PR consideră că sincronizarea acestui anunț poate fi interpretată ca o strategie de maximizare a impactului mediatic.

„Din punct de vedere strategic, alege momentul în care alt eveniment major este în centrul atenției poate părea o încercare de a atrage atenția asupra propriei persoane,” a explicat Smith.

Perspective asupra carierei lui Meghan Markle

Chiar dacă au existat critici, revenirea în actorie marchează o etapă importantă pentru Meghan Markle, oferindu-i oportunitatea de a explora noi proiecte și colaborări în industria cinematografică.

În prezent, Ducesa nu a oferit declarații suplimentare privind planurile sale viitoare în actorie sau despre alte proiecte cinematografice.

Analistii de media atrag atenția că decizia de a interpreta propria persoană poate influența percepția publicului asupra brandului personal al Ducesei și poate ridica întrebări despre direcția pe care aceasta dorește să o urmeze în carieră.

„Este greu de spus dacă următorul pas va fi consolidarea brandului personal sau pur și simplu menținerea relevanței în media,” a conchis Smith.

 

Ne puteți urmări și pe Google News