Contribuția la sănătate pentru pensiile mari. Ce spun cifrele și deciziile CCR

Contribuția la sănătate pentru pensiile mari. Ce spun cifrele și deciziile CCRCasa de Pensii. Sursa foto: INQUAM

Marius Budăi se opune introducerii contribuției la sănătate pentru pensiile ce depășesc 2.500 de lei. Fostul ministru al Muncii afirmă că PSD nu va susține o taxă pe sănătate care să afecteze tocmai persoanele care au muncit o viață întreagă și se află sub pragul pensiei medii.

Marius Budăi, despre taxa care va lovi în cei care au muncit o viață

Un nou scenariu discutat în spațiul public stârnește îngrijorări legate de pensiile românilor. Autoritățile iau în considerare posibilitatea ca unii pensionari să fie obligați să achite contribuții suplimentare.

În acest context, fostul ministru al Muncii își exprimă dezacordul față de una dintre propunerile discutate pentru reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor la buget, și anume: introducerea contribuției la sănătate pentru pensiile ce depășesc 2.500 de lei.

„În calitate de fost ministru al Muncii nu susțin introducerea contribuției la sănătate pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei și sunt sigur că mulți colegi din PSD gândesc la fel ca mine! Nu putem susține o taxă pe sănătate care să lovească tocmai în cei care au muncit o viață și sunt sub pragul pensiei medii”, afirmă Marius Budăi.

Fostul ministru vine cu câteva date pentru a fi cunoscute

Marius Budăi vine cu câteva explicații pe înțelesul tuturor: „Aud că s-a propus, nu știu încă de cine, introducerea contribuției la sănătate (CASS) pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei și vreau să vin cu câteva date pentru a fi cunoscute:

1. Pensia medie în România este de 2.813 de lei pentru cei care au muncit în alte domenii decât agricultura, iar dacă îi includem și pe cei din agricultură, care au cele mai mici pensii, media scade la 2.763 de lei;

Marius Budăi

Marius Budăi. Sursa foto: Facebook

2. ⁠Recomand colegilor de la alte partide, care au propus această măsură, să citească cu mare atenție Deciziile Curții Constituționale referitoare la acest aspect. S-a mai introdus această taxă și vă rog citiți cu atenție și veți vedea consecințele și constrângerile de natură constituțională!”, a punctat fostul ministru PSD.

Marius Budăi: Este incorect, nedrept și profund inuman

Marius Budăi mai subliniază în comentariul său că taxarea pensiilor care se află la limita pensiei medii este tota incorectă și nedreaptă față de pensionarii care abia reușesc să supraviețuiască.

„Cum să susținem, ca PSD, o taxă pe sănătate sub nivelul pensiei medii? Este incorect, nedrept și profund inuman. Ca fost ministru al muncii, am luptat din greu pentru eliminarea plafonului nedrept de 9,4% din PIB pentru pensii - o limitare impusă fără suflet și fără argumente, care ne putea împiedica să aplicăm Legea pensiilor așa cum trebuie.

Acum, când facem pași importanți în aplicarea Legii pensiilor și suntem tot mai mult în direcția bună, nu putem accepta politici de austeritate mascate. Sunt convins că mulți colegi din PSD gândesc la fel ca mine”, a concluzionat Marius Budăi în postarea sa de pe social media.