Momente critice pentru Marius Budăi. Fostul ministru, internat de urgență

Momente critice pentru Marius Budăi. Fostul ministru, internat de urgențăMarius Budăi. Sursa foto: Razvan Valcaneantu
Din cuprinsul articolului

Fostul ministru Marius Budăi a acuzat o stare generală de rău în cursul dimineții de luni, în timp ce se îndrepta spre Capitală. Pe drum, în apropiere de Hîrlău (jud. Iași), a fost nevoit să se oprească la spitalul din localitate pentru investigații medicale.

După examinările inițiale, medicii au decis să îl transfere la Clinica de Neurochirurgie din Iași, unde Budăi a fost supus unor analize detaliate, inclusiv tomografie computerizată și RMN.

N-a fost AVC

Rezultatele investigațiilor au exclus posibilitatea unui accident vascular cerebral, însă au indicat un accident ischemic tranzitoriu, o afecțiune temporară cauzată de întreruperea fluxului sangvin către creier.

Această condiție poate apărea din cauza unui cheag de sânge sau a aterosclerozei, fiind favorizată de oboseală și stres intens. Medicii au decis să îl interneze pentru monitorizare, pentru a preveni eventuale complicații.

Ambulanța

Ambulanța. Sursa foto: facebook /CNAMUP

Surse din cadrul sistemului de urgențe au confirmat că starea fostului ministru este stabilă, iar investigațiile imagistice nu au relevat probleme majore.

Totuși, specialiștii au subliniat că, dacă Budăi ar fi continuat să conducă, episodul de rău ar fi putut degenera într-un accident mai grav.

În prezent, acesta se află sub observație la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde va rămâne internat pentru monitorizare suplimentară.

A fost de două ori ministru

Marius Budăi a fost ministru al Muncii și Protecției Sociale în două perioade distincte: între noiembrie 2018 și noiembrie 2019, în guvernul condus de Viorica Dăncilă, și între noiembrie 2021 și iulie 2023, în guvernul Nicolae Ciucă.

În primul său mandat, Budăi a fost responsabil pentru implementarea unor măsuri de creștere a pensiilor și salariilor în sectorul public, în conformitate cu programul de guvernare al Partidului Social Democrat (PSD).

În al doilea mandat, Budăi a continuat să se ocupe de reformele sociale, inclusiv de ajustările pensiilor și de îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Totuși, mandatul său s-a încheiat în contextul unui scandal legat de condițiile din azilele de bătrâni, ceea ce a dus la demisia sa în iulie 2023.

Ne puteți urmări și pe Google News