Social
O nouă metodă de diagnosticare a obezității schimbă regulile în medicină. De ce indicele de masă corporală nu mai este suficient
Sursa foto: Evz.ro
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
O abordare inovatoare pentru diagnosticarea obezității, care analizează modul în care grăsimea este distribuită în corp și impactul acesteia asupra organelor interne, oferă o imagine mult mai clară asupra riscului de mortalitate decât metodele clasice. Conform unui studiu internațional de amploare, separarea cazurilor în obezitate clinică și obezitate preclinică poate transforma radical modul în care medicii stabilesc diagnosticul și personalizează tratamentul pentru fiecare pacient în parte, conform news.ro.
O nouă metodă de diagnosticare a obezității schimbă regulile în medicină. De ce indicele de masă corporală nu mai este suficient
Până în prezent, indicele de masă corporală (IMC), obținut printr-un simplu calcul între greutate și înălțime, a reprezentat principalul instrument pentru identificarea obezității. Cu toate acestea, specialiștii atrag atenția că acest parametru nu arată unde este localizată grăsimea și nici dacă excesul adipos afectează deja sănătatea.
O echipă internațională de cercetători, sub coordonarea King's College London, a publicat recent în prestigioasa revistă Nature o analiză detaliată a unei noi definiții a obezității. Acest nou cadru de evaluare fusese propus inițial în ianuarie 2025 de către o comisie globală de experți, în paginile publicației The Lancet Diabetes & Endocrinology.
Diferența dintre obezitatea clinică și obezitatea preclinică
Noua metodologie vine în completarea calculului IMC prin introducerea unor măsurători suplimentare esențiale: circumferința taliei și raportul dintre circumferința taliei și înălțime. Aceste date ajută la depistarea mult mai exactă a excesului de grăsime corporală. Ulterior, medicii evaluează modul în care acest exces influențează funcționarea organelor, împărțind afecțiunea în două categorii distincte.
Obezitatea clinică este diagnosticată atunci când excesul de grăsime provoacă deja disfuncții la nivelul organelor sau limitează capacitatea persoanei de a-și desfășura activitățile cotidiene. Pe de altă parte, obezitatea preclinică descrie situația în care există un exces de grăsime corporală, dar organele funcționează normal, chiar dacă pacientul prezintă un risc ridicat de a dezvolta diverse afecțiuni pe viitor.
Sursa foto: Evz.ro
Ce arată datele analizate pe mai mult de 840.000 de adulți
Pentru a testa eficiența acestei noi clasificări, oamenii de știință au examinat dosarele medicale a 844.108 adulți proveniți din patru grupuri mari de studiu din China, Marea Britanie, Statele Unite și Spania.
Cifrele obținute au demonstrat că bazarea exclusivă pe indicele de masă corporală a ratat diagnosticul de obezitate la un procent cuprins între 5,2% și 8,6% dintre participanți, în funcție de țara analizată, deși aceștia aveau un exces clar de grăsime. Totodată, în alte 1,2% până la 3,1% dintre situații, IMC-ul a semnalat eronat prezența obezității, fără ca măsurătorile suplimentare să confirme acest lucru.
Odată cu introducerea măsurătorilor pentru circumferința taliei și a raportului talie-înălțime, rata de identificare a persoanelor cu obezitate a crescut cu 3,3% până la 7,4%, față de evaluarea standard bazată doar pe IMC.
Impactul asupra riscului de mortalitate și evoluția bolii
Un aspect esențial descoperit de cercetători este că, după aplicarea ajustărilor statistice pentru a izola afectările organelor cauzate strict de excesul adipos, doar între 22,7% și 31,3% dintre persoanele cu obezitate s-au încadrat în categoria de obezitate clinică. La nivelul întregii populații analizate, prevalența estimată a acestei forme severe s-a situat între 5,6% și 10,9%.
Această împărțire s-a dovedit extrem de relevantă în estimarea speranței de viață. Pacienții diagnosticați cu obezitate clinică au înregistrat un risc de deces din orice cauză cu aproximativ 69% mai ridicat comparativ cu persoanele fără obezitate și fără probleme ale organelor. În contrast, pentru cei cu obezitate preclinică, creșterea relativă a riscului de mortalitate a fost de doar aproximativ 19%. Legătura dintre excesul ponderal și deces a fost mult mai evidentă atunci când diagnosticul a inclus și măsurarea taliei.
În plus, analiza evoluției pacienților pe o perioadă de zece ani, realizată pe trei dintre grupurile de studiu, a scos la iveală un detaliu surprinzător: între 77,4% și 91,3% dintre persoanele cu obezitate preclinică nu au evoluat către forma clinică a bolii. Acest lucru indică faptul că acumularea de grăsime nu duce automat la deteriorarea organelor, riscurile variind semnificativ de la un individ la altul.
Cum se va schimba tratamentul pacienților
Profesorul Francesco Rubino, expert în chirurgie metabolică și bariatrică la King's College London și co-coordonator al studiului, a punctat faptul că indicele de masă corporală nu poate face singur distincția între o persoană care suferă deja de o boală provocată de obezitate și una care are doar o predispoziție.
Conform explicațiilor oferite de specialist, această delimitare clară va ajuta medicii să decidă mult mai precis când este nevoie de tratament și cât de agresiv trebuie să fie acesta. Astfel, pentru pacienții cu obezitate preclinică, eforturile medicale se pot concentra pe prevenirea complicațiilor, în funcție de profilul individual de risc. În schimb, în cazul obezității clinice, prezența afectării organelor impune intervenții terapeutice rapide și mult mai intensive.
Limitele cercetării și concluziile experților
Autorii studiului atrag atenția că stabilirea diagnosticului de obezitate clinică necesită confirmarea unei legături directe între excesul de grăsime și disfuncția organelor, întrucât anumite afecțiuni pot fi generate și de alți factori. În cadrul acestei cercetări, conexiunea a fost calculată statistic la nivel de grup, fără o verificare individuală pentru fiecare pacient inclus în bază de date.
De asemenea, fiind un studiu observațional, datele arată o corelație puternică între noua clasificare a obezității și rata mortalității, dar nu demonstrează direct că aplicarea acestei metode va scădea numărul deceselor.
Potrivit unui comunicat oficial emis de King's College London, concluziile cercetării reprezintă un argument solid pentru adoptarea unei evaluări medicale mult mai amănunțite a obezității. Aceasta le va permite doctorilor să separe eficient pacienții care au nevoie urgentă de tratament pentru o afecțiune deja instalată de cei pentru care obiectivul principal rămâne prevenția.
Recomandările noastre
