Grija cetățenilor israelieni de a se feri de Covid a fost înlocuită cu atenția de a nu le cădea în cap o carcasă de rachetă trasă de teroriștii palestinieni din organizația „Hamas”. Spun asta, pentru că din desfășurarea de până acum, chestiile trase de alde Hamas ăștia cad vreo 15-20% în boscheți iar restul sunt distruse în aer de sistemele anti-rachetă israeliene și pică pe sol sub forme care duc cu gândul la niște bidoane de tablă călcate de un camion. De grija Covidului au cam uitat. Nu pentru că li s-ar fi abătut atenția, ci pentru că evreii au cam încheiat-o cu Pandemia.

Spuneam în urmă cu doar trei săptămâni, că cifra infectărilor zilnice mai bătea puțin peste sută, iar numărul de decese se mai situa între zero și cinci. Datele din Israel confirmau deja două chestiuni foarte importante. Prima, faptul că atunci când se atinge un grad de imunizare, cu cel puțin o doză, la 60% din populație, apare o încetinire evidentă a răspândirii epidemiei. A doua, că rata de răspândire cert subunitară, adică mai mică de 0.8, duce la sleirea epidemiei. La zi, sleirea de care vorbeam atunci a făcut ca graficele „Worldometers” să consemneze constant „zero decese” în ultimele două săptămâni.

Din capul locului, de anul trecut, de la începuturile Pandemiei, s-a văzut că evreii vor gestiona cel mai bine nenorocirea căzută peste omenire. La jumătatea lui martie 2020, ministrul Apărării din Israel, Naftali Bennett, a fost primul demnitar din lume care a transmis clar și ferm poporului său ce are de făcut. Într-un apel televizat, acesta a explicat oamenilor că trebuie să își protejeze bunicii prin izolare totală, să îi aprovizioneze indirect, fără contact personal și să țină legătura cu ei telefonic sau prin alte mijloace moderne. „În momentul în care 60%-70% dintre israelieni vor fi făcut boala – nu avea cum să știe de vaccinurile care urmau să apară – epidemia se va considera încheiată”, le-a spus Naftali Bennett concetățenilor săi cu încredere.

Nu știu dacă primii, dar printre primii, cetățenii evrei au început vaccinarea, urmând exemplul conducătorilor lor, dar știu că primii în lume au atins pragul de siguranță, acela de la care Pandemia se topește în rată geometrică. Nu eram deloc mirat că primul conducător care spunea ceea ce trebuie spus poporului lui era un evreu, la fel, nu sunt mirat deloc de faptul că acest popor este primul care scapă din blestemul de început de mileniu. Secretul? Învățămintele pe care le-au tras de-a lungul unei istorii crâncene, în care orice neatenție sau naivitate îi putea costa viața. Au ajuns astfel la reflexe imprimate în ADN, iar unul dintre ele este încrederea în niște conducători despre care sunt siguri că nu-și bat joc de ei, preocupați de portofelele lor.

Un nou fapt a venit să se adauge acestor observații personale, pe scurt consemnate. Unul absolut izbitor, care mi-a arătat o dată în plus valoarea conducătorului evreu, de data asta cel militar, care nu socotește siguranța populației în tone-statistice, ci în grame-viață.

În urma unei discuții purtate de reporterii EvZ cu Herman Berkovits, medicul premierului Beniamin Netanyahu, cititorii noștri au putut afla un fapt senzațional. Așa cum spune și titlul articolului pe care l-am publicat în urma discuției, el este despre „Cum au căzut teroriștii Hamas în capcana armatei israeliene”. Cum?

Totul a început cu o distragere a atenției, cu o diversiune de mari proporții. La aproape 80 de ore de la primele rachete trase de Hamas, Israelul a masat la granițele Fâșiei Gaza numeroase efective militare terestre, trupe și tehnică, într-o măsură care a creat șefilor Hamas convingerea unei iminente invazii:

„Toată lumea a crezut că armata israeliană va intra cu trupele terestre în teritoriile palestiniene pentru a-i ataca. Inclusiv teroriștii Hamas, atunci când au văzut atâta armată la granițele lor: tanchiști, trupe de elită. De aceea, și-au mobilizat sute de luptători în tuneluri, în acele peșteri care înconjoară orașul Gaza, pentru respinge ofensiva israeliană la care se așteptau. De fapt, masarea trupelor la graniță a fost o mișcare strategică prin care au fost adunați la un loc cât mai mulți teroriști. A fost o diversiune. Pentru că nici un moment nu s-a dorit intrarea în acea zonă pe la sol. Cu informații din interior și cu ajutorul planurilor acelei rețele de tuneluri subterane s-a trecut la etapa a doua a planului militar secret”, a povestit pentru EvZ doctorul Herman Berkovits.

Etapa a doua a început în momentul în care „imaginile din satelit și datele obținute de ofițerii specializați în culegerea de informații au confirmat faptul că tunelurile subterane din jurul orașului Gaza sunt pline cu combatanți Hamas și comandamentul armatei israeliene a dat ordinul de atac.” Nu a fost unul terestru, așa cum se așteptau teroriștii Hamas, ci unul aerian:

„În 35 de minute, 160 de avioane ai căror piloți așteptau doar semnalul de luptă au înnegrit cerul și au lansat peste acea zonă nu mai puțin de 450 de bombe și peste 80 de tone de explozibil. O capcană mortală în care, se pare, au fost prinși câteva sute de teroriști și îngropați de vii în tunelurile din orașul lor subteran. Cu tot cu o parte însemnată a infrastructurii lor militare: rachete, muniție de tot felul, lansatoare. Așa au căzut în capcana ce le-a fost întinsă. Loviți din aer, sute de teroriști au murit îngropați de vii în tunelurile acelea. Le-a fost distrusă și o parte însemnată a tehnicii lor militare pentru că tunelurile s-au surpat în timpul bombardamentului. Pentru că acele canale subterane sunt făcute printre casele lor, când s-au surpat tunelurile, le-au căzut și locuințele.” a mai relatat doctorul Herman Berkovits.

Bun, și ce mare chestie au făcut tacticienii și strategii armatei israeliene? Pentru cine își aruncă ochii pe harta zonei este clar că topografia locului nu permite tactici militare clasice. Retragerile și replierile în vederea unor noi contra-atacuri sunt aproape imposibile, nu există spații pentru așa ceva, sau dacă sunt posibile, lasă descoperită populația civilă. Orice asemenea manevră expune populația, pentru că totul se petrece acolo, printre așezări omenești. De aceea, confruntările țin mai mult de „inteligență”, decât de „anduranță”. Calea aleasă de strategii militari israelieni a fost una care să expună cât mai puțin populația civilă, atât cea evreiască, cât și cea palestiniană, cea din urmă, doar atât cât a permis statutul de „scut” la care teroriștii Hamas își obligă conaționalii.

Cum spuneam mai sus, acest articol nu este despre cine are dreptate pe acolo. Ar fi ridicol să mă pronunț într-o problemă de o complexitate uriașă, cu rădăcini de-a lungul și de-a latul Istoriei. Eu am dorit doar să evidențiez motivul pentru care Israelul poate fi un model de urmat în situațiile grave, de care nicio țară din lume nu este ferită la nesfârșit. Modelul lor de succes este Încrederea! Încrederea cetățenilor în conducătorii lor!  Iată care a fost componenta principală, cea care a făcut ca evreii să înăbușe o pandemie și acum, să facă față cu brio unui un atac terorist în formă continuată.

Am mai spus-o, evreii nu ar fi ieșit din mult peste 2000 de ani de istorie crâncenă, dacă nu ar fi fost un popor zdravăn, care are conducători zdraveni. De altfel, nici Deșertul biblic nu l-ar fi traversat, dacă nu ar fi avut conducătorul potrivit.