Mai multe persoane care au participat la o petrecere au ajuns direct la spital, după ce au consumat prăjituri care conțineau substanțe interzise

Mai multe persoane care au participat la o petrecere au ajuns direct la spital, după ce au consumat prăjituri care conțineau substanțe interzise Sursa: Pixabay

Mai multe persoane care au participat la o petrecere din Râmnicu Vâlcea au ajuns la spital, după ce au consumat prăjituri ce conțineau substanțe interzise.

Este vorba de 16 oameni care au acuzat dureri de cap, stări de greață și dureri abdominale. Distracția s-a terminat brusc în jurul orei 20.30, după ce, la 112, au început să sune o parte dintre cei aproximativ 70 de petrecăreți, acuzând stări de rău. Șase au ajuns la spital cu ambulanțele, doi cu SMURD-ul, iar opt pe cont propriu.

Substanțe interzise în prăjituri

În prăjiturile servite la petrecerea din Râmnicu Vâlcea și care proveneau din Olanda, se afla marijuana. „La Spitalul de Urgenţă Vâlcea, s-au prezentat 16 persoane, cu vârste între 20 și 52 de ani. Prezintă simptomele unei intoxicații cu substanțe necunoscute. În urma testelor făcute se pare că ar fi substanțe opiacee. Starea lor este stabilă, sunt sub supraveghere”, a declarat Dan Ponoran, manager Spitalul Judeţean Vâlcea.

Potivit unor surse, 15 petrecăreți ar fi ieșit pozitivi la marijuana: șapte bărbați și opt femei, cu vârste cuprinse între 20 și 52 de ani, din Prahova, Vâlcea și București. Imediat, la spital au ajuns și polițiștii de la crimă organizată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Georgiana Luiza Țîrcu, a declarat că organele de poliție efectuează în prezent cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat mai exact și vor lua măsurile legale care se impun.

Și directorul general al hotelului la care a avut loc petrecerea a venit cu o declarație, menționând că va pune la dispoziția anchetatorilor toate imaginile de pe camerele de supraveghere.

Au contractat o cofetărie. Acea cofetărie a adus prăjiturile, au factură și declarații de conformitate. Toate alimentele și băuturile servite în cadrul evenimentului au fost conforme și s-au păstrat probe pentru a fi verificate”, a spus Andrei Teodoriu, director general hotel, potrivit știrileprotv.ro.

Marijuana este considerat unul dintre cele mai comune droguri în rândul tinerilor, iar specialiștii susțin că majoritatea consumatorilor de marijuana nu sunt tentați și de alte droguri ilegale. Consumul acestor substanțe pe termen lung pot avea efecte dăunătoare asupra organismului.