Exclusă din magistratură pentru că a scos la suprafață mizeria din sistem
Editura Evenimentul si Capital

Exclusă din magistratură pentru că a scos la suprafață mizeria din sistem

Autor: | | 2 Comentarii | 13634 Vizualizari


Drept la apărare, încălcat de CSM, folosind documente de la ofițerii de informații

Desecretizarea protocolului încheiat de CSM cu SRI a scos la iveală modul în care Secțiile Disciplinare pentru Procurori sau pentru Judecători îi puteau scoate din sistem pe cei care deranjau. Astfel la art. 5 se prevede că: „În situații de excepție, datele și informațiile transmise de Serviciul Român de Informații pot fi introduse în dosarele de cercetare ale Consiliului Superior al Magistraturii, numai cu respectarea prevederilor de la alin. (2) și alin. (3)”. De aici se poate deduce că în cazul judecătoarei Coțofană, SRI a fost furnizorul informațiilor care au dus la excluderea din magistratură.

Protocolul menționează clar că: „Documentele clasificate transmise între Părți, în aplicarea prezentului Protocol, vor fi returnate emitentului în termen de 30 de zile, fără a păstra copii sau extrase ale acestora, realizate prin scanarea sau multiplicarea totală sau parțială a documentelor, potrivit legislației în vigoare”. „Se poate observa că Protocolul prevede posibilitatea ca în acțiunile disciplinare să fie introduse date și informații clasificate de care persoana judecată disciplinar să nu aibă cunoștință (dacă acestea există și dacă da, ce anume conțin)”, arată magistratul în sesizarea către ÎCCJ.

Fapte trecute cu vederea

„Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut soluția CSM pronunțată împotriva mea cu toate că la data judecării recursului martorii intimatei Inspecția Judiciară, dobândiseră deja calitatea de suspecți, fiind urmăriți penal in personam pentru mai multe infracțiuni inclusiv declarații mincinoase care au fundamentat soluția de excludere a mea din magistratură. Deși la dosar au fost depuse dovezi ale calității de suspecți ale martorilor Inspecției Judiciare, în motivarea Deciziei 266/09.10.2017 nu au fost reținute aceste aspecte”, mai spune magistratul.

Interceptată ilegal din ordinul șefului Judecătoriei Arad

„În mod inexplicabil, membrii CSM care au judecat acțiunea disciplinară au respins proba cu expertiza solicitată. Aceasta privea înregistrările efectuate din ordinul președintelui Judecătoriei Arad de la acea dată – instanță la care activam, înregistrări efectuate în absența unui mandat și contrar dispozițiilor Legii nr. 677/2001 și care au presupus intrarea în serverele STS.

În plus, mai arată magistratul, înregistrările ilegale nu aveau ora și nici data identificate. Completul de judecată care a pronunțat Decizia nr. 266/09.10.2017 supusă revizuirii nici măcar nu s-a pronunțat pe proba solicitată din nou, respectiv expertizarea înregistrărilor video reținute împotriva mea. Ori nu există o explicație rezonabilă pentru respingerea acestei probe decât prin existența unor date/ informații la care subsemnata nu am avut acces și care i-au convins pe membrii CSM și magistrații Î.C.C.J de inutilitatea probei sau de riscul încuviințării acesteia, având în vedere că sunt falsificate și ar fi afectat, astfel, imaginea sistemului judiciare, relevând faptul că un președinte de instanță, pentru a-și ascunde propriile infracțiuni, intră fără mandat în serverele STS și falsifică înregistrări pentru „a scăpa” de colegul care nu era dispus să închidă ochii astfel cum i s-a solicitat de chiar președintele instanței”, mai arată judecătorul Coțofană.

Pagina 2 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate