Un Boeing 737, cu pilot român, a luat foc la decolare. Mai multe persoane au fost rănite

Un Boeing 737, cu pilot român, a luat foc la decolare. Mai multe persoane au fost rănite Sursa foto: Unsplash

Un accident aviatic a avut loc în Senegal, unde un avion Boeing 737 a luat foc și a depășit pista în timp ce încerca să decoleze.

11 persoane, din cele 85 ce se aflau la bordul aeronavei au fost rănite. Printre răniți se află și copilotul ce este român și care a fost nevoit să iasă pe geamul cabinei folosind o frânghie.

Un avion Boeing 737 a luat foc la decolare

Conform declarațiilor ministrului transporturilor terestre și aeriene din Senegal, 11 persoane au suferit răni în urma accidentului. Un militar prezent la locul incidentului a menționat că patru dintre acestea se aflau într-o stare gravă.

Cheick Siriman Sissoko, muzician malian, a relatat pe Facebook momentul înspăimântător când avionul pe care se afla a fost cuprins de flăcări. Pasagerii, în întuneric, au fost nevoiți să folosească toboganele de urgență. În fundal, se auzeau strigăte de panică.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Avionul nostru tocmai a luat foc”, a scris muzicianul.

Răniții au fost aduși la spital pentru îngrijiri medicale, în timp ce ceilalți pasageri au fost cazați la un hotel în apropierea aeroportului.

Ministrul transporturilor, El Malick Ndiaye, a comunicat că zborul Air Sénégal, cu o aeronavă Boeing și operat de TransAir, avea destinația Bamako, Mali, în seara de miercuri, având la bord 79 de pasageri, doi piloți și patru membri ai echipajului de cabină.

Copilotul aeronavei este român

Reprezentanții aeroportului au comunicat că echipele de intervenție au fost activate pentru a evacua pasagerii în siguranță.

Copilotul avionului de tip Boeing 737 era român, au confirmat surse apropiate familiei pentru digi24. Acesta a fost nevoit să iasă pe geam cu ajutorul unei frânghii din cabină, iar în timpul acestei operațiuni a fost rănit.

De altfel, aeronava se pare că ar fi aparținut Tarom, dar ar fi fost scos din flota de transport a companiei în anul 2022 pentru că nu mai îndeplinea standardele impuse de Uniunea Europeană.

Pasageri

Sursa foto: Arhiva EVZ

E al treilea incident de acest tip ce include o aeronavă Boeing

Incidentul din Senegal a fost al treilea ce a implicat un avion de tip Boeing. Miercuri dimineața, un pilot a reușit să aterizeze un avion de marfă Boeing fără roata din față, la aeroportul din Istanbul, Turcia.

În aceeași zi, 190 de pasageri au fost evacuați în condiții de siguranță dintr-un avion, după ce una dintre anvelopele sale a explodat în timpul aterizării pe un aeroport din sudul Turciei.