Început de campanie cu scandal la Prahova. Iulian Dumitrescu, reclamat la poliție

Început de campanie cu scandal la Prahova. Iulian Dumitrescu, reclamat la polițieDepunere candidatură Sursa foto. observatorulph.ro

Iulian Dumitrescu este anchetat pentru luare de mită, de DNA, și a fost plasat sub control judiciar. În acest context, a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova.

Politicianul PNL și-a depus candidatura pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean. Iar în prima zi a campaniei electorale, partidul i-a organizat un eveniment de lansare în sediul instituției pe care nu are voie să o conducă.

Iulian Dumitrescu, reclamat la poliție

Preşedintele PNL Prahova și-a lansat candidatura în sala mare a Consiliului Județean. La evenimentul de lansare a candidaturii au fost invitați câteva sute de persoane, membri de partid. Amfitrionul evenimentului a fost senatoarea Roberta Anastase. La lansarea lui Iulian Dumitrescu au fost prezenți candidaţii liberali, între care și primarii oraşului Sinaia, Vlad Oprea, şi al municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu.

În vreme ce evenimentul se desfășura în sală, o femeie a sunat la 112 și a reclamat că Iulian Dumitrescu ar fi încălcat interdicțiile DNA. Autoarea apelului a arătat că politicianul a intrat în sediul Consiliului Judeţean.

Liberalul a fost plasat sub control judiciar într-oanchetă de luare de mită. Procurorii i-au interzis să-și exercite funcția pe timpul anchetei. Liderul PNL Prahova a contestat măsura, în instanță, însă nu a avut succes.

Parchetul Anticorupție

DNA. Sursa foto: Facebook

Reclamația nu s-a confirmat

Polițiștii au verificat cele sesizate, însă au constatat că cele reclamate nu se verifică. Drept urmare, evenimentul PNL a putut continua fără alte incidente. Conform unui comunicat al Poliției județene, interdicția, în cazul lui Iulian Dumitrescu, nu se aplica și pentru accesul în clădire. Aceasta era în vigoare doar pentru exercitarea funcției de președinte al Consiliului Județean.

„Astăzi, 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns în incinta unei instituţii publice, fără a avea acest drept. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au efectuat verificări, în urma cărora a reieşit faptul că bărbatul în cauză nu are interdicţie de a pătrunde în instituţia în cauză”, se arată într-un comunicat al Poliției Prahova.

Potrivit sursei citate, din verificările făcute de poliție a rezultat că sala Consiliului Județean a fost închiriată pentru un eveniment privat. Este vorba despre lansarea candidaților la alegerile locale din 9 iunie.

„De asemenea, tot din verificări a reieşit faptul că sala a fost închiriată de către un partid, în incinta acesteia având loc o şedinţă privată”, informează oficialii Poliţiei judeţene Prahova.

Iulian Dumitrescu anchetat pentru corupție

Președintele suspendat al Consiliului Județean Prahova este anchetat de DNA pentru luare de mită. Iulian Dumitrescu, unul dintre liderii PNL, a fost acuzat că ar fi primit 16 milioane de lei șpagă de la un om de afaceri. În schimbul acestei sume, omul de afaceri urma să obțină un contract de la Consiliul Județean.

Conform procurorilor DNA, mita ar fi fost intermediată de sora și cumnatul lui Iulian Dumitrescu, și ei urmăriți penal. Anchetatorii au mai stabilit că Iulian Dumitrescu a cheltuit, într-un an și jumătate, 3 milioane de lei pentru bunuri de lux și excursii în destinații exotice.

Potrivit acestora, suma ar reprezenta mai mult dublul valorii de 1.078.507 lei și 57.000 de euro, care reprezintă totalitatea veniturilor declarate de Dumitrescu și familia sa, soție  și copii aflați în întreținere, în 2022 și 2023.