Social
Mafia imobiliară din zonele montane. Cum se intersectează investițiile turistice cu exploatările forestiere ilegale
Din cuprinsul articolului
În zona montană a României, investițiile turistice şi exploatările forestiere ilegale merg uneori mână în mână. Analiza arată cum dezvoltarea imobiliară rapidă, controlul slab al fondului forestier şi refugii legislative permit apariţia unor vulnerabilităţi sistemice.
Zona montană din România — Carpaţii Orientali, Apuseni, Munţii Retezat — este bogată în păduri,are un potenţial turistic ridicat, dar şi vulnerabilităţi majore. Există o cerere crescută pentru case de vacanţă, pensiuni şi alte investiţii imobiliare în zone aproape virgine, accesibile prin drumuri forestiere sau rute logistice simplificate.
De ce apare presiunea? Pentru că terenurile forestiere sau aflate în schimbare de regim pot fi transformate în zone construibile, iar lucrările forestiere permit deschiderea de drumuri, defrişări şi amenajări care pot facilita schimbarea de destinaţie.
Exploatările forestiere ilegale: un fenomen documentat
Conform unui articol publicat de BalcaniCaucaso şi Addendum, România este afectată de un sistem evazionist de exploatare a pădurilor ce funcţionează „ca o mafie”.
Inspectorii semnalează faptul că, în multe cazuri, tăierile ilegale au loc în zone protejate sau în apropierea lor, iar documentele de transport sunt manipulate.
De exemplu, în primele nouă luni ale anului 2024, pagubele cauzate de tăieri ilegale din pădurile statului au ajuns la 7,3 milioane de lei.
Aceste rapoarte atestă faptul că fondul forestier este slăbit prin exploatări care scapă controalelor, ceea ce creează terenul pentru infrastructură imobiliară rapidă, uneori fără sancțiuni ferme.
Investiţii turistice şi dezvoltări imobiliare în zone montane
Dezvoltarea turistică în zone montane implică construirea de pensiuni, vile de vacanță, hoteluri şi infrastructură complementară (drumuri, utilităţi). În timp ce unele proiecte sunt autorizate, există şi situaţii în care extinderea urbanistică se face rapid, cu schimbări de destinaţie a terenurilor sau construirea în zone protejate.
Un exemplu ilustrativ: în Ţara Bârsei sau în zona Platoului Padiș din Apuseni, s-au sesizat construcţii ilegale, turism masiv, terenuri private care devin „case de vacanţă”, cu efecte asupra mediului şi asupra pădurii adiacente.
În mod concret, dezvoltările imobiliare în zone de pădure sau la marginea lor pot:
-
să deschidă drumuri forestiere sau de acces care cresc accesibilitatea terenurilor;
-
să genereze necesităţi de utilităţi (electricitate, apă), ceea ce poate declanşa lucrări în pădure;
-
să schimbe regimul juridic al terenurilor forestiere sau agricole în terenuri construibile, aducând profituri mari.
Pădure. Sursa foto: Pixabay
Intersectarea celor două fenomene produs un sistem vulnerabil
Când combini exploatări forestiere ilegale şi dezvoltare imobiliară turistică în zone montane, apar câteva vulnerabilităţi pe care specialiştii le semnalează:
1. Drumuri şi acces forestier Drumurile forestiere pot fi folosite pentru exploatări ilegale, dar odată deschise, ele permit şi accesul pentru construirea de vile sau pensiuni. Controlul este redus, deoarece infrastructura forestieră beneficiază de scutiri sau de autorizaţii simplificate.
2. Terenuri greu verificate Zonele montane au adesea terenuri private descentralizate, iar autorităţile locale pot avea dificultăţi în monitorizare. În paralel, schimbările de destinaţie a terenului pot fi făcute în regim rapid, înainte ca infrastructura să fie vizibilă.
3. Lipsa transparenţei şi reglementărilor slabe Chiar dacă există legislaţie silvică şi urbanistică, aplicarea rămâne slabă. De exemplu, în pădurile Romsilva, angajaţii au fost implicaţi în tăieri ilegale, iar controlul este fragmentat.
De asemenea, ONG-urile au criticat amendamente care permit construcţii în zone verzi sau retrocedate.
4. Presiunea economică Turismul montan aduce profit rapid, iar terenurile oferă o cale de investitie atractivă.
Dacă un teren forestier este defrişat sau are infrastructură de acces şi utilităţi, valoarea lui creşte dramatic, ceea ce creează motivaţie pentru unii actori economici să parcurgă calea rapidă – legală sau la limita ei.
Caz sfâșietor. Ce s-a întâmplat în Parcul Natural Apuseni
În Parcul Natural Apuseni, o zonă cu 75.784 hectare și aproximativ 10.000 de locuitori, s-au constatat atât defrișări ilegale datorate presiunii asupra pădurii, cât și construirea de case de vacanță în zone de protecţie.
Ministrul Mediului de atunci declara că „presiunea pe fondul forestier este accentuată de construirea necontrolată și solicitarea de extindere a zonelor construite, care nu urmăreau cu preponderenţă nevoile comunităţilor locale, ci case de vacanţă sau staţiuni turistice”.
Există suficiente dezvăluiri despre mafia lemnului din Bucovina în care se descrie metoda „adăugării” de arbori tăiaţi ilegal la loturi valide și cum autorităţile forestiere nu au putut împiedica schimbarea destinației terenurilor, subliniază rolul complicităţii.
Întrebările care rămân deschise şi recomandări
Chiar dacă nu toate cazurile sunt documentate în mod public ca „mafie imobiliară” integrată cu exploatări forestiere, analiza arată că există un teren propice pentru astfel de intersecţii.
Întrebările-cheie:
– Cât de bine funcționează sistemele de monitorizare a pădurilor (SUMAL 2.0, supraveghere satelit) în aria montană? – În ce măsură schimbările de destinaţie a terenurilor forestiere sunt verificate real de autorităţi? – Ce rol au autorităţile locale, inspectori forestieri şi companii de turism în acest tip de dezvoltări? – Cum pot fi consolidate controalele, transparenţa şi responsabilitatea?
Recomandările includ: – Integrarea bazelor de date forestiere cu cele de urbanism şi cadastrale, pentru a putea detecta rapid schimbările de regim. – Supravegherea satelit şi drone în zonele montane pentru defrișări rapide şi construţii neautorizate. – Creşterea transparenţei şi participării locale (comunităţi, ONG-uri) în monitorizarea dezvoltărilor imobiliare. – Revizuirea legislației de urbanism pentru zone montane, astfel încât investiţiile să fie corelate cu nevoile comunităţilor locale şi cu capacitatea infrastructurii.
