Liviu Dragnea: Gabriela Firea, "o variantă foarte bună" pentru Primăria Generală
- Dodo Romniceanu
- 1 decembrie 2015, 23:41
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că senatorul şi vicepreşedintele partidului Gabriela Firea poate fi "o variantă foarte bună" pentru Primăria Generală a Capitalei, însă social-democraţii nu au luat, până în acest moment, o decizie.
Prezent într-o emisiune la postul România TV, Liviu Dragnea a fost întrebat dacă Gabriela Firea este propunerea PSD pentru o candidatură la Primăria Capitalei, liderul social-democrat răspunzând că "încă nu". "Dar Gabi Firea poate fi o variantă foarte bună", a completat preşedintele PSD.
Liviu Dragnea a afirmat că nu a fost luată încă o decizie, însă a subliniat importanţa alegerilor locale din 2016. "Alegerile pentru Primăria Capitalei sunt extrem de importante. Nu mai sunt joacă", a spus acesta.
Liderul PSD a anunţat, în trecut, că social-democraţii vor lansa o serie de analize, după Congresul partidului, prin care vor să afle care sunt cele mai bune variante pentru candidaturile la primăriile din ţară, precum şi pentru funcţiile de consilieri locali şi judeţeni. La începutul lunii septembrie, Dragnea afirma că vrea ca, până pe 1 decembrie, să poată prezenta lista candidaţilor pentru primăriile de sector din Capitală, precum şi pentru primăria generală. Ulterior, liderul PSD a precizat că sunt în curs analize, iar primele informaţii precise vor veni abia la începutul anului viitor.
Gabriela Firea este senator PSD, vicepreşedinte la nivel central al partidului, preşedinte al PSD Ilfov, precum şi purtător de cuvânt al formaţiunii. Firea este membru PSD din septembrie 2012. Anul trecut, senatorul PSD a fost purtător de cuvânt al partidului în campania prezidenţială a lui Victor Ponta.