Lia Olguța Vasilescu critică proiectul de buget: Premierul Bolojan nu înțelege ce solicităm

Lia Olguța Vasilescu critică proiectul de buget: Premierul Bolojan nu înțelege ce solicitămLia Olguţa Vasilescu. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a contestat marți formula de alocare bugetară propusă de Ministerul Finanțelor pentru autoritățile locale, susținând că varianta aflată în dezbatere la nivelul Coaliției ar putea produce pierderi semnificative pentru municipii.

Lia Olguța Vasilescu critică proiectul de buget: Premierul Bolojan nu înțelege ce solicităm

Mai mulți edili din țară au venit în Capitală pentru a solicita explicații Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan în legătură cu sumele ce vor reveni administrațiilor locale în 2026. Miza o reprezintă procentul din impozitul pe venit care rămâne la primării și modul de calcul al acestuia. O ședință a Coaliției este programată miercuri dimineață, la ora 09:00.

Bugetul pentru anul viitor este încă blocat la nivel politic. Una dintre opțiunile analizate ar presupune menținerea cotei de 63% din impozitul pe venit pentru autoritățile locale, însă reducerea bazei de calcul prin eliminarea declarației unice, ceea ce ar conduce, în practică, la diminuarea sumelor încasate de municipii.

„Nu am văzut proiectul de buget. Nu vom accepta ca procentul de 63% să devină mai mic, astfel încât localitățile să piardă financiar. Cei 63% reprezintă sumele care provin din localități: o parte este reținută de Guvern, iar 63% ajunge la comune, orașe și municipii, în funcție de cât au contribuit.

În urmă cu doi ani, din această bază au fost eliminate impozitele pe pensii, dobânzile și jocurile de noroc, ceea ce a redus suma totală. De exemplu, Craiova a pierdut 57 de milioane de lei. Premierul Bolojan, în stilul său caracteristic, nu înțelege ceea ce solicităm: păstrarea procentului de 63%, dar raportat la o bază care nu este diminuată. Se discută inclusiv eliminarea declarației unice, iar aceste sume ar urma să meargă la bugetul național.  Nu putem accepta această variantă. O altă problemă este legată de fondurile pentru programele Saligny și CNI, care sunt la jumătate și ar ajunge pentru Saligny doar până în luna martie. Nici măcar nu avem încă bugetul aprobat, iar când va fi adoptat, acești bani vor fi deja cheltuiți. Suma este insuficientă și nu poate acoperi întregul an”, a declarat Lia Olguța Vasilescu la România TV.

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro

Lia Olguța Vasilescu: Dorim o soluție prin care și bugetul național să câștige

Lia Olguța Vasilescu a explicat că, în interiorul coaliției, are loc o dezbatere privind modul în care vor fi construite bugetele consiliilor locale, motiv pentru care a fost solicitată o întâlnire cu premierul și cu ministrul Finanțelor pentru clarificări.

Edilul a arătat că, deși autorităților locale li se transmite că taxele majorate rămân la nivel local, există în același timp intenția ca o parte din aceste sume să fie direcționate către bugetul național. În opinia sa, este nevoie de o formulă echilibrată, prin care și bugetul de stat să fie susținut, însă fără ca administrațiile locale să înregistreze pierderi. Până la lămurirea acestor aspecte, votarea bugetului rămâne sub semnul întrebării, chiar dacă adoptarea lui este considerată o prioritate.

Primarul Craiovei a subliniat că există angajamente asumate în fața electoratului, iar acestea trebuie reflectate în construcția bugetară. Ea a atras atenția că nu doar pensionarii sunt afectați de actualul context economic, ci și mediul de afaceri, despre care a spus că a fost puternic afectat în ultimul an. În acest sens, consideră necesare măsuri care să permită firmelor să depășească perioada dificilă, astfel încât să fie evitată creșterea șomajului și destabilizarea pieței muncii.

PSD, posibilă decizie privind rămânerea la guvernare

În contextul tensiunilor din Coaliție, edilul Craiovei a fost întrebată dacă PSD ar putea ieși de la guvernare în cazul în care forma finală a bugetului nu va ține cont de solicitările partidului.

Edilul Craiovei a anunțat că, în perioada următoare, subiectul bugetului va fi analizat în detaliu în cadrul structurilor partidului, urmând să se decidă atât poziția față de votarea acestuia, cât și condițiile în care ar putea fi susținut. Totodată, va fi discutată și menținerea la guvernare într-un executiv condus de Ilie Bolojan, decizia finală urmând să aparțină celor peste 5.000 de membri ai formațiunii, în funcție de opțiunea cărora se va stabili dacă partidul rămâne sau nu în guvern.

3
4