Legendele tenisului se reunesc: Serena și Venus Williams, pe tabloul de dublu la Wimbledon
- Mădălina Sfrijan
- 16 iunie 2026, 16:10
Serena Venus Williams. Sursa foto: Captură video
Surorile Serena și Venus Williams vor face din nou echipă în proba de dublu feminin de la Wimbledon, după ce organizatorii turneului le-au acordat un wildcard pentru ediția din acest an.Revenirea celor două legende ale tenisului reprezintă unul dintre cele mai așteptate momente ale competiției.
Wimbledon 2026: Serena și Venus Williams, din nou partenere pe teren
Serena Williams, care a revenit recent în circuit după o pauză îndelungată, va disputa astfel primul său Wimbledon de la retragerea anunțată în 2022.
Fosta lideră mondială, ajunsă la 44 de ani, a reapărut săptămâna trecută într-un turneu oficial, la Queen’s Club, marcând revenirea sa pe teren după aproape trei ani de absență. Înaintea participării la Wimbledon, Serena este programată să joace și la turneul de la Berlin, unde va evolua în proba de dublu alături de jucătoarea cehă Karolina Muchova.

Minge de tenis. Sursa foto: Pixabay
Care a fost cea mai recentă apariție pe teren
La Wimbledon, însă, americanca va forma din nou un cuplu cu sora sa mai mare, Venus Williams, în vârstă de 45 de ani. Ultima apariție a celor două în aceeași echipă a avut loc la ediția din 2022 a turneului de la US Open.
De-a lungul carierei, Serena și Venus Williams au scris unele dintre cele mai importante pagini din istoria tenisului feminin. Împreună au cucerit numeroase trofee atât la simplu, cât și la dublu, devenind un simbol al performanței în sportul mondial. La Wimbledon, surorile Williams au câștigat de șase ori titlul la dublu, primul succes venind în anul 2000, iar ultimul în 2016.
Serena și Venus Williams,surpriză pentru fani
În competiția de simplu, Serena Williams are în palmares șapte titluri la Wimbledon și 23 de trofee de Grand Slam, în timp ce Venus Williams a triumfat de cinci ori pe iarba de la All England Club.
Forma sportivă a lui Venus înaintea turneului londonez ridică însă semne de întrebare. Americanca nu a reușit să obțină nicio victorie în cele șapte partide de simplu disputate în actualul sezon. Totuși, ea a bifat un rezultat pozitiv în proba de dublu la Madrid Open, unde a câștigat un meci alături de britanica Katie Boulter.
Ediția din acest an a turneului de la Wimbledon Championships va începe pe 29 iunie.