Legea urii – sentimentele cenzurate legislativ. Cât e de periculoasă această trecere

Legea urii – sentimentele cenzurate legislativ. Cât e de periculoasă această trecereCamera Deputaților. Sursa foto: Razvan valcaneantu EEC

Incitarea la violență, discriminare și ură este pedepsită, de acum, penal cu închisoarea de la 3 luni la 6 ani sau cu amendă. Dacă în cazul primelor două vorbim despre acțiuni, în ceea ce privește ura vorbim despre un sentiment. Practic din acest moment, un sentiment este pedepsit penal, fiind astfel cenzurat.

Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, ura este: sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva. Dacă până astăzi sentimetele nu puteau fi cenzurate prin lege, ei bine lucrurile s-au schimbat. Odată cu promuglarea legii prin care incitarea la violență, discriminare sau ură se pedepsc penal cu închisoarea.

„Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă". Acesta este articolul din Codul Penal care a fost modificat prin lege.

Cum se stabilește dacă este ură/ dispreț sau alt sentiment negativ?

Doar că așa cum se observă din definiția urii este destul de complicat ca judecător să stabilești exact când este vorba despre ură. Sau când este vorba despre dispreț. Sau când este vorba despre un alt sentiment negativ. Din moment ce definiția urii este atât de vastă. Drept urmare, din acest moment toți cetățenii ar trebui să fie mult mai atenți la orice spun, postează pe rețele. Pentru că lucrurile pot fi interpretate, iar prin noua lege, inclusiv dreptul la liberă exprimare este afectat, spun specialiștii.

Odată ce inclusiv sentimentele au devenit subiect pentru Codul Penal. Legea a fost atacată la CCR înainte ca ea să intre în vigoare. Și de către Avocatul Poporului și de către USR. Cu toate acestea CCR a respins acțiunea, astfel că în acest moment, legea este în vigoare. Ea mai poate fi contestată la CCR, în procese penale, însă având în vedere decizia Curții slabe șanse de reușită. Practic aveți grijă la ceea ce scrieți sau spuneți pentru că poate fi folosit împotriva dumneavoastră!

Ne puteți urmări și pe Google News