Presa, cîtă a mai rămas Presă, altfel spus, independentă de Poliția Politică Prezidențială, și-a strigat revolta față de incredibilele măsuri luate luni, 30 mai 2016, în București pentru ca Klaus Iohannis să poată fi prezent fizic la sindrofia inutilă de inaugurare a monumentului anticomunist de la Piața Presei Libere, o înlocuire a lui Vladimir Ilici Lenin, cu un cocoș înainte de a se sui pe consoarta din ogradă. Încă de duminică seara, se trăgea alarma că la palatul Presei Libere nu se mai poate parca de patru zile, în pregătirea Înaltei vizite. Luni însă măsurile de Dictatură de republică bananieră, luate în zonă, pentru ca președintele să nu fie stînjenit de nici un sunet de motor, au atins culmea prin crearea unei brambureli exasperante.

Cei care lucrează la Casa Presei libere și n-au avut unde să-și lase mașina l-au înjurat vîrtos pe Klaus Iohannis.

Cei care, a doua zi, au stat în ambuteiajul din zonă l-au înjurat și ei.

S-a sinchisit de asta Klaus Iohannis?

Nici vorbă.

Vineri, după incredibilul moment în care Klaus Iohannis s-a mulțumit să citească rar și punînd accentele aiurea, Comunicatul Ședinței CSAT privind criza din Sănătate, pe site-uri, pe rețelele de socializare, la televiziunile de știri (la unele, la cele prezidențiale, precum Antena 3, subiectul a lipsit), au năvălit uimirile, revoltele, ironiile, nemulțumirile față de prestația de Rață mecanică a celui ales de Popor pentru a se implica în soluționarea marilor probleme ale României.

Credeți că Klaus Iohannis a luat seamă la această reacție?

Firește că n-a luat.

Întreaga sa ființă fizică și politică era concentrată, cu palpitațiile de rigoare,  la ceea ce el a considerat a fi cel mai important eveniment din viața României, pentru că era cel mai important eveniment din viața nevestei sale:

Participarea lui Carmen Iohannis,  în egări, meniți a-i sublinia formele sexy, la semimaratonul de la Sibiu.

A rămas ca fapt de istorie veselă a României secvența în care președintele României a dat în fiert de emoție că-și poate trage în poză consoarta, oprită din mișcare pentru a-i trimite pupici.

Aflat la Atena, președintele Vladimir Putin a lansat amenințări fățișe la adresa Românei, pentru ca aceasta găzduiește scutul antirachetă de la Deveselu.

Amenințările la adresa României au fost un punct de esență din retorica de pînă acum a Moscovei.

Numai că pînă acum, intervențiile au fost făcute de personalități de mîna a doua ale Federației Ruse.

La Atena, s-a pronunțat însă însuși Vladimir Putin.

Desigur și aceste amenințări țin de retorica internă a unui regim interesat în a întreține Spaima rusească de încercuire.

În România însă, opinia publică a luat în serios aceste amenințări venite chiar de la Țarul Rusiei, Vladimir Putin.

Pe fondul unei campanii, inițiate  și duse de NATO despre primejdia Rusească, mulți români au simțit nevoia unei asigurări de la cel mai înalt nivel al țării că pot sta liniștiți.

România e bine apărată.

Aceste asigurări nu puteau veni decît de la președintele României.

L-a auzit cineva pe Klaus Iohannis reacționînd la amenințările lui Vladimir Putin?

Dacă nu prin punerea la punct a președintelui rus, atunci măcar prin liniștirea poporului român.

Firește că nu l-a auzit nimeni.

Toți președinții României postdecembriste, ba chiar și Nicolae Ceaușescu, s-au remarcat prin deosebita preocupare față de capitalul politic deținut  în fiecare moment.

Toți președinții României postdecembriste au stat cu ochii pe sondaje, pe reviste ale presei, pe reacțiile opiniei publice, deosebit de interesați de capitalul lor politic.

Orice semn că stau prost în general sau că un fapt de-al lor a fost rău primit de opinia publică a declanșat la fiecare președinte al României măsuri grabnice,  menite a corecta situația.

Consilierii erau convocați de urgență pentru a se stabili cauzele reacției îngrijorătoare și a se gîndi măsurile de îndreptare.

Klaus Iohannis e din acest punct de vedere o excepție.

Nici unul dintre valurile de critici stîrnite de o nouă greșeală nu-l atinge nici măcar cît răsuflarea unică a lui Carmen Iohannis, cea pe care președintele o iubește infinit mai mult decît țara.

După fiecare intervenție publică i se reproșează o mie și una de lucruri.

Un alt șef, chiar și un șef de garaj ITB, s-ar întreba unde greșește, ar lua aminte la mustrările care i s-au adus și s-ar corecta.

E în materie de președinție aplicarea Învățăturii din materie de bodegă:

Dacă-ți spun doi inși că ești beat, te duci și te culci.

Cu excepția secretarei  dactilografe Alina Gorghiu - proțăpită de Klaus Iohannis în jumătatea de fotoliu al lui Ionel Brătianu, în cealaltă, cu tendința de a ocupa trei sferturi, stă cu chirie fundul lui Vasile Blaga – nici un politician nu polemizează cu cei care-l critică pe Klaus Iohannis.

Urmărind această unică în postdecembrism lipsă de reacție la opinia Poporului, unii ar fi înclinați să creadă – și chiar a susține – că Klaus Iohannis s-a săturat de funcția de președinte și ar face orice ca să se întoarcă la adormirea  de la Sibiu.

Cei care susțin această ipoteză se înșeală amarnic.

Klaus Iohannis vrea să rămînă președinte.

Nu pentru că doar astfel și-ar transpune în practică Proiectul său de țară, ci pentru că numai în această funcție ar beneficia de privilegiile de lux pe care și le-a dorit toată viața.

Voiajuri costisitoare cu consoarta de-a lungul și de-a latul planetei, trecerea prin lume în huruit SPP-ist, automobile, avioane și, mai ales, lingușirea nevestei de către propaganda prezidențială.

De ce nu face nimic pentru a cîștiga de partea sa Poporul?

Răspunsul ni-l dă mandatul de pînă acum:

În mandatul de pînă acum, Klaus Iohannis n-a fost președintele României, ci Rața Mecanică a Sistemului.

În nici un moment cînd vreo instituție de forță a intrat în conflict cu Poporul Român, Klaus Iohannis n-a ținut partea Poporului, sau măcar n-a ținut echilibrul între cele două forțe în confruntare.

Știți cumva vreun discurs, vreo postare pe facebook în care Klaus Iohannis să atragă atenția instituțiilor de forță că România e o țară europeană, că anticorupția presupune respectarea drepturilor individuale și, mai ales, echidistanța DNA?

Eu unul nu știu.

Se conturează astfel o negustorie între Klaus Iohannis și Poliția Politică.

Ea, Poliția Politică lucrează pentru el, eliminîndu-i dușmanii, făcîndu-i rost de presă favorabilă, curățînd scena politică în așa fel încît toți liderii politici să fie mai slabi politicieni decît el.

Să luăm de pildă dezamăgirea produsă Diasporei de Klaus Iohannis.

Pentru a o  contracara, un alt președinte ar fi pornit o bătălie personală pe viață și pe moarte.

Klaus Iohannis n-a făcu nimic pentru a recîștiga Diaspora.

Poliția Politică s-a grăbit să-i țină locul.

Așa s-a ajuns la inculparea lui Titus Corlățean după un an și ceva de scrutinul prezidențial sub acuzația  halucinantă de abuz în serviciu. Guvernul Victor Ponta îl deranja din siesta prezidențială.   Klaus Iohannis n-a pornit o campanie pe cont propriu pentru a-l surclasa pe Victor Ponta în ochii românilor.

A pus Poliția Politică să-i facă rost de un Guvern personal.

El, Klaus Iohannis, în cadrul negustoriei, își poate vedea liniștit de consumarea nebună a plăcerilor prezidențiale.

Klaus Iohannis, taci liniștit! Sistemul  lucrează pentru tine!