„Tratatul cu flit” la adresa a 4 milioane de români, catalogarea lor drept „infatuaţi”, pentru că şi-au exercitat un drept constituţional, este o mitocănie fără precedent, chiar şi pentru buruienoasa noastră clasă politică. Ea depăşeşte cu mult termeni intraţi de acum îm mitologie precum „golani” şi „adăpaţi” ai lui Iliescu. Ba chiar şi pe cel de „ţigancă împuţită” al lui Băsescu, deoarece acela a fost proferat într-un spaţiu privat şi doar un telefon uitat deschis a făcut să devină public.

Ieşirea lui Iohannis este aiuritoare şi prin minciunile debitate: unde a văzut el (sau cine i-a raportat) că promotorii Referendumului „au propagat ura”? Unde a fost „agresivitatea”? Unde, „discursul bazat pe ură şi intoleranţă”? Faptul că vorbim despre un eveniment petrecut cu mai puţin de jumătate de an în urmă, deci încă proaspăt în mintea tuturor, face minciunile prezidenţiale cu atât mai grosolane. Doar dacă un popor întreg nu a fost lovit cu leuca-n cap, ştergându-i-se memoria ca o promisiune electorală uitată (cum ar fi „România lucrului bine făcut”) şi preşedintele a rămas singura minte întreagă din spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Dar ieşirea lui Iohannis este năucitoare mai ales prin absurditatea ei. Ce l-a determinat să o facă? De ce să insulţi grav o cincime de electorat cu două luni înainte de alegerile europarlamentare şi cu zece înainte de prezidenţiale? Cei care au susţinut Referendumul şi modificarea Constituţiei nu sunt cu toţii – nici măcar în majoritate – simpatizanţi ai PSD. Dimpotrivă, mulţi dintre ei sunt oameni cu concepţii conservatoare, de dreapta, deci, fie şi teoretic, alegători ai PNL, partid care l-a propulsat şi pe actualul preşedinte la Cotroceni.

Şi mai aiuritor este că atacul a vizat inclusiv Biserica, unul dintre principalii promotori ai Referendumului. De ce să vrei să deschizi un război direct cu Biserica într-o ţară unde bisericile sunt pline?

Iohannis nu este vreun spontan volubil. Vorbele îi ies trase cu forcepsul după o lecţie bine învăţată dinainte. Preşedintele nu deschide gura fără premeditare. Nici gând, aşadar, de vreo răbufnire dictată de o umoare deranjată. Preşedintele nu este nici prost de felul lui. Abilitatea sa de carierist politic stă mărturie. Aşadar, la baza atacului său trebuie să existe un interes.

Un indiciu este locul şi prilejul cu care Iohannis a lovit: dezbaterea „Preşedinte sau cetăţean / om politic şi societate civilă”, organizată în cadrul Festivalului internaţional de film documentar şi drepturile omului One World Romania. Prin urmare, mediul perfect pentru un atac la adresa dreptei conservatoare.

Al doilea indiciu: momentul atacului, respectiv în plin mandat al preşedinţiei Uniunii Europene. Cu o priză mai mică în România (unde toate partidele sunt percepute a fi o apă şi-un pământ), alegerile europarlamentare vor fi un punct de cumpănă pentru UE: la sfârşitul lunii mai va avea loc marea ciocnire politică dintre eurofili şi eurosceptici, dintre naţionalişti şi internaţionalişti, dintre Dreapta şi Stânga.

La Bruxelles este îngrijorare: toate cercetările sociologice arată că Dreapta va obţine un rezultat bun, ceea ce-i va permite să ocupe o treime din locurile Parlamentului European şi să aibă un cuvânt greu în croirea viitorului Europei. Mai prezidenţial zis, alde Juncker, Macron şi Merkel să primească o doză considerabilă de flit care să le încurce socotelile.

Atacându-i pe susţinătorii Referendumului pentru Familie şi Biserica, Iohannis s-a sinchisit prea puţin de daunele interne la adresa imaginii lui: scopul său a fost să transmită un semnal puternic în afară. Către Bruxelles, Berlin şi Paris, acolo unde sunt tutorii lui. Un „statement”. Un fel de jurământ de loialitate faţă de marii arhitecţi ai UE în acest moment de grea cumpănă. Și un jurământ de credință și apartenență la Progresism, ideologia care amenință să pârjolească toată lumea.

Să fim bine înţeleşi: Iohannis nu a fost niciodată preşedintele României. El este doar un agent de influenţă al neo-marxismului globalist. Prin această prismă, totul devine limpede.

În al doilea mare scandal al momentului, Viorica Dăncilă a anunţat mutarea ambasadei României la Ierusalim, după modelul lui Donald Trump. De mai multă vreme, Liviu Dragnea (şi fantoşa sa de la Palatul Victoria) tot încearcă să se strecoare pe sub pulpanele naţionaliştilor Trump şi Netanyahu, într-o evidentă tentativă de a se plasa în oglindă cu internaţionalismul lui Iohannis.

În principiu, o axă Washigton – Bucureşti – Ierusalim pare tentantă pentru România, mai ales în actualul peisaj geostrategic global. Pe fondul crizei Brexitului, ea ar înlocui defuncta axă Washington – Londra – Bucureşti. (Aceasta mai mult a scârţâit decât s-a învârtit, cu cei doi ambasadori, american şi britanic, dictând ca pe pământul mamii dumnealor.)

Problema este că Liviu Dragnea (prin braţul său mecanizat, Dăncilă) nu caută o poziţionare strategică mai bună pentru România, ci pentru sine. Nişte protectori puternici care să-l ajute să-şi scape pielea, aflată în grav pericol penal. Nişte stăpâni.

Nu stau acum să reiau argumentele pro şi contra mutării ambasadei (eu, personal, sunt pentru). Dar mutarea – şi chiar declaraţia în favoarea mutării ei – de la Tel Aviv la Ierusalim reprezintă o carte mare, care nu poate fi aruncată pe masa de joc oricum. Un asemenea gest trebuie însoţit de o pregătire serioasă care să maximizeze şansele de câştig şi să minimizeze pierderile: parteneriate economice, militare şi strategice, contracte bilaterale preferenţiale, asigurări suplimentare de securitate.

Nu în ultimul rând, ar trebui să fie o asociere între parteneri aflaţi, dacă nu pe picior de egalitate, măcar pe picior de demnitate. Un exemplu: când ne-am angajat să mutăm ambasada la Ierusalim, l-am întrebat pe Netanyahu dacă de acum încolo ne va fi îngăduit să îi acordăm titlul de cetăţean de onoare post-mortem lui Valeriu Gafencu, să avem o stradă Radu Gyr sau o statuie a lui Mircea Vulcănescu?

Dacă nici măcar atâtat lucru nu ne este permis, vai de axa noastră!

Parafrazându-l pe Băsescu: Ce blestem pe ţara asta să fie nevoită să aleagă între doi slugoi!

Vezi și Drama ascunsă a lui Cristi Chivu! Boala care l-a schimbat complet. Cu ce se ocupă astăzi fostul căpitaa al naționalei de fotbal

Citește și: