Instagram introduce noi reguli pentru utilizatori. Sunt vizați în special minorii
- Ionel Sclavone
- 16 martie 2021, 21:00
Instagram, platforma de distribuție a fotografiilor și clipurilor video, introduce noi reguli pentru utilizatorii tineri, bazate pe inteligență artificială și pe învățare automată.
Instagram introduce noi reguli pentru utilizatori. Măsura urmărește să determine vârsta utilizatorilor minori. Platforma a anunțat că pentru aceasta va folosi inclusiv tehnologii bazate pe inteligență artificială și învățare automată. Instagram a anunțat că vor fi luate măsuri pentru protecția minorilor în fața unor adulți.
Instagram a dezvăluit o serie de măsuri ce îi vizează, în special, pe tineri, după cum informează AFP.
Vârsta minimă legală pentru înscrierea pe platforma dedicată partajării fotografiilor şi videoclipurilor este de 13 ani. Însă există și utilizatori care au o vîrstă mai mica.
„Deşi numeroase persoane sunt sincere când vine vorba despre vârstă, știm şi că e posibil ca tinerii să mintă în legătură cu data de naştere”, se arată într-un articol de prezentare.
Materialul a fost publicat pe blogul companiei. Responsabilii platformei susțin că vor lua mai multe măsuri pentru a îmbunătăți situația.
„Vrem să luăm mai multe măsuri pentru ca acest lucru să nu se întâmple”, se arată în articolul cu pricina.
Instagram, care face parte din familia de aplicaţii deţinute de Facebook. Oficialii care gestionează Instagram nu au oferit detalii despre instrumentul pe care îl pregătește. Acesta va fi folosit pentru a identifica vârsta reală a internauţilor.
Oficialii companiei au precizat că noua tehnologie se va baza pe „inteligenţa artificială şi învăţarea automata”.
Instagram introduce noi reguli pentru utilizatori
De asemenea, platforma a mai anunțat și măsuri pentru protecția minorilor. Astfel, persoanele adulte nu vor mai putea transmite mesaje minorilor care nu le urmăresc contul. Măsura urmărește să evite transmiterea unor mesaje nedorite.
În plus, minorii vor primi notificări referitoare la adulţii care au dat dovadă de „un comportament potenţial suspect”. Prin acest lucru se urmărește limitarea acțiunii dintre acești minori și adulți.
„Spre exemplu, dacă un adult trimite un număr mare de solicitări de mesaje sau de prietenie la persoane care au mai puţin de 18 ani, vom utiliza acest instrument. Pentru a alerta destinatarii în mesageriile lor şi pentru a le oferi posibilitatea de a termina conversaţia sau chiar de a bloca, raporta sau restricţiona adultul”, a precizat Instagram.
Platforma a precizat că această cea mai recentă funcţionalitate va fi disponibilă doar în anumite ţări. Funcția va fi disponibilă din luna martie. Instagram nu a precizat care sunt țările în care va fi implementată Compania speră să ca apoi măsura să se extindă la nivel global.