Înregistrarea fiscală pentru venituri și chirii. Noile reguli ANAF
- Maria Dima
- 12 noiembrie 2025, 07:03
Sursa foto: Arhiva EVZANAF aplică o nouă procedură privind înregistrarea fiscală din oficiu a persoanelor și firmelor care nu și-au îndeplinit obligațiile fiscale. Schimbarea vine prin Ordinul ANAF nr. 2.430/2025, care înlocuiește vechiul ordin din 2016 și aduce câteva noutăți importante, în special o colaborare mai strânsă cu autoritățile locale și o extindere a situațiilor în care Fiscul poate acționa fără cererea contribuabilului.
Înregistrarea fiscală din oficiu
Orice persoană sau firmă care obține venitur, fie din salarii, chirii, activități independente, fie din vânzări de bunuri sau servicii , trebuie să fie înregistrată fiscal și să dețină un cod de identificare fiscală (CIF). Dacă această obligație nu este îndeplinită, ANAF are acum posibilitatea de a face înregistrarea din oficiu, adică fără ca persoana vizată să depună ea însăși declarațiile.
„Înregistrarea fiscală este primul pas prin care statul te recunoaște ca plătitor de taxe. Dacă nu ești înregistrat, practic funcționezi în afara sistemului fiscal, iar consecințele pot fi serioase — amenzi, popriri sau controale ulterioare”, explică Mihai Văduva, consultant fiscal din București.
Cum află ANAF despre venituri
Mulți contribuabili se întreabă: „De unde știe ANAF că am obținut venituri?”. Răspunsul este simplu, spune consultantul fiscal: „Din mai multe surse”.
-De la bănci, care transmit informații despre conturile și tranzacțiile semnificative ale persoanelor fizice și juridice.
-De la autoritățile locale, care, potrivit noilor reguli, pot trimite sesizări către ANAF atunci când identifică persoane care au proprietăți închiriate, dar nu au declarat veniturile corespunzătoare sau nu și-au plătit impozitele locale.
-De la alte instituții publice, cum ar fi Oficiul Național al Registrului Comerțului sau Inspecția Muncii, care pot comunica informații despre activități economice nedeclarate.
-Prin controale fiscale directe sau prin sesizări primite de la alte organe de control.
Ce se schimbă concret

Sursa foto: Arhiva EVZ
Noutatea principală introdusă de Ordinul ANAF 2.430/2025 este posibilitatea ca primăriile să sesizeze ANAF în legătură cu contribuabili care nu și-au îndeplinit obligațiile de înregistrare fiscală. „Este o măsură logică. Autoritățile locale știu cel mai bine cine are o proprietate, cine plătește taxe locale și cine încasează chirii. Dacă aceste informații se corelează cu lipsa unui cod fiscal sau a unei declarații, ANAF poate acționa rapid”, explică specialistul Mihai Văduva.
Cum se derulează înregistrarea din oficiu
Atunci când ANAF constată că o persoană sau o firmă desfășoară o activitate economică fără să fie înregistrată fiscal, aceasta poate fi înscrisă din oficiu. Procedura presupune mai întâi transmiterea unei notificări către contribuabil. Acesta este invitat la audiere, având cinci zile pentru a prezenta documente care să arate că nu este obligat să se înregistreze fiscal sau, dacă este, să depună declarația pe cont propriu.
Dacă nu răspunde, ANAF emite decizia de înregistrare fiscală și îi comunică contribuabilului noul certificat de înregistrare fiscală. În paralel, se pot aplica și sancțiunile pentru neîndeplinirea obligațiilor legale.
Ce amenzi se aplică
Codul de procedură fiscală prevede că pentru nedepunerea declarației de înregistrare fiscală se aplică amenzi între:
-1.000 și 5.000 lei pentru contribuabilii mijlocii și mari;
-500 și 1.000 lei pentru contribuabilii mici sau persoane fizice.
Exemple din practică
Specialistul Mihai Văduva oferă câteva situații concrete: „O persoană care închiriază o garsonieră pe termen lung trebuie să declare veniturile din chirii la ANAF și să plătească impozitul aferent. Dacă primăria observă că încasează chirii, dar nu figurează cu venituri declarate, poate sesiza ANAF, care îl înregistrează din oficiu.
O firmă care își schimbă sediul social, dar nu actualizează datele fiscale, poate fi, de asemenea, înregistrată din oficiu, mai ales dacă figurează în alte baze de date publice ca fiind activă. „Un freelancer care lucrează fără să se înregistreze ca persoană fizică autorizată și primește plăți în cont bancar pentru servicii, poate fi identificat prin raportările băncilor către ANAF.”
Ce e de facut pentru a evita problemele
Verificți dacă sunteți înregistrat fiscal corect, mai ales dacă ați început o activitate nouă (închirieri, prestări de servicii, vânzări online).
Depuneți la timp declarațiile fiscale (formularul 212 pentru persoane fizice, declarația de înregistrare pentru firme).
Păstrați dovada veniturilor și a impozitelor plătite, este cea mai bună protecție în fața unei eventuale înregistrări din oficiu. „Nu e vorba doar de birocrație. Înregistrarea fiscală corectă îți asigură acces la deduceri, la pensie, la creditare și te ferește de neplăceri inutile”, adaugă Mihai Văduva.