Premierul Benjamin Netanyahu a început prima campanie electorală din 2019 de pe o poziţie de slăbiciune. Oricărui politician din oricare ţară democrată i-ar fi dificil să câştige trei seturi consecutive de alegeri.
Asemenea întâmplări sunt foarte rare, întrucât publicul oboseşte să tot vadă aceeaşi figură la cârma ţării.
Statistic vorbind, se poate presupune că, în lipsa acuzaţiilor formale de corupţie contra lui, Netanyahu ar fi pierdut încă de anul trecut.
Cei care au un interes politic de a-l răsturna pe Netanyahu ar trebui să înveţe câte ceva din Afacerea Amedi, în care familia Netanyahu a fost acuzată că a finanţat tranzacţii private cu bani publici.
În martie 2000 poliţia şi procurorul Edna Arbel au recomandat ca Netanyahu să fie inculpat pentru fraudă şi abuz de încredere, însă procurorul general de la acea dată, profesorul Elyakim Rubinstein a respins ideea.
În schimb, Rubinstein a publicat o condamnare usturătoare a lui Netanyahu şi a familiei sale.
Condamnarea etică din declaraţia lui Rubinstein a rezonat atât de profund în conştiinţa publică încât l-a împiedicat pe Netanyahu să mai conducă Likud spre o nouă victorie electorală până în 2009.
Într-o democraţie, un conducător care îşi trădează poporul e pedepsit de popor, şi încă cu asprime.
Recomandările noastre
