La 6 iunie 1953 avea loc una dintre cele mai spectaculoase evadări din universul concentraționar comunist românesc: 14 deținuți politici fugeau de la mina de plumb Cavnic.

Sunt capturați de Securitate după câteva săptămâni, însă Ioan Ioanid și Titi Coșereanu reușesc să ajungă la București, unde avea loc Festivalul Mondial al Tineretului, și iau legătura cu tineri din occident, cărora le-au transmis informații despre închisorile politice din țară.

Ioan Ioanid, ultimul membru al grupului rămas în libertate, a fost prins de Securitate la 13 septembrie 1953, la mai bine de trei luni de la evadare, și anchetat ulterior la Ministerul de Interne din centrul capitalei.

Arestat în 1949, a fost eliberat după numai câteva zile, pentru ca în 1952 să fie din nou arestat, judecat şi condamnat, pentru „înaltă trădare", la 20 de ani muncă silnică.

După evadare a fost condamnat din nou, fiind grațiat în iulie 1964. Mama sa, Elena, a fost arestată pentru că, în loc să-l denunţe, l-a ajutat să se ascundă

Ion Ioanid s-a născut în 1926, la 28 martie, la moşia tatălui său din comuna Ilovăţ, judeţul Mehedinţi. Tot acolo, în casa părintească, a fost botezat de preotul din sat.

Naş l-a avut pe Octavian Goga, căruia tatăl lui, Tilică Ioanid, i-a fost „prieten nedespărţit de-a lungul întregii vieţi atît de agitate a generaţiei lor, de la înfăptuirea României Mari şi în perioada dintre cele două războie mondiale".

A fost eliberat după 12 ani de închisoare, în 1964, în urma decretului nr. 411 de graţiere a deţinuţilor politici.

În 1969 a plecat în străinătate; în R.F. Germania i s-a acordat azil politic, statut de care s-a bucurat pînă la moartea sa.

Stabilit la München, a lucrat în primul an ca muncitor necalificat. După aceea, timp de douăzeci de ani, până la pensionare, a fost crainic la secţia română a postului Radio Europa Liberă.

A murit pe 12 octombrie 2003, la München, unde a şi fost înmormântat alături de soţia sa, Nora Ioanid.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric