Prima condamnare în dosarul certificatelor de moștenitor false. Un notar a primit peste cinci ani de închisoare

Prima condamnare în dosarul certificatelor de moștenitor false. Un notar a primit peste cinci ani de închisoareJustiție. Sursă foto: Freepik

Curtea de Apel București a pronunțat vineri, 29 mai 2026, prima sentință în dosarul privind eliberarea ilegală de certificate de moștenitor și alte acte notariale folosite pentru preluarea unor imobile din București și județul Ilfov.

În centrul cauzei se află notarul public Lidia Simona Seceleanu, trimisă în judecată de Direcția Națională Anticorupție în urmă cu trei ani.

Instanța a achitat-o pe Seceleanu pentru acuzația de luare de mită, apreciind că fapta nu există, însă a condamnat-o pentru mai multe infracțiuni legate de emiterea unor documente notariale considerate nelegale.

Sentința reprezintă primul verdict într-un dosar care a vizat o presupusă rețea implicată în preluarea unor proprietăți aparținând unor persoane decedate fără moștenitori sau ale căror bunuri nu fuseseră revendicate.

Pedeapsă de 5 ani și 4 luni pentru notarul trimis în judecată de DNA

Judecătorii au stabilit pentru Lidia Simona Seceleanu o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, reținând 23 de acte materiale.

În plus, aceasta a primit:

  • 1 an și 3 luni închisoare pentru fals intelectual în formă continuată (30 de acte materiale);
  • 1 an închisoare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale;
  • 9 luni închisoare pentru instigare la uz de fals;
  • 1 an închisoare pentru fals intelectual în formă continuată (6 acte materiale).

Prin contopirea pedepselor, instanța a dispus executarea pedepsei celei mai grele, de 4 ani de închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an și 4 luni. Pedeapsa rezultantă este de 5 ani și 4 luni de închisoare.

Totodată, Curtea de Apel București a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei de notar public pentru o perioadă de trei ani după rămânerea definitivă a hotărârii. În aceeași perioadă, aceasta nu va putea ocupa funcții publice și nici funcții care implică exercitarea autorității de stat.

Celălalt notar inculpat a primit un avertisment

În același dosar a fost judecată și notarul public Eugenia Cuțaru.

Instanța a dispus încetarea răspunderii penale pentru acuzația de instigare la abuz în serviciu, apreciind că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru infracțiunea de instigare la fals intelectual în formă continuată, judecătorii au renunțat la aplicarea unei pedepse și au dispus sancțiunea avertismentului, considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul Penal.

Potrivit hotărârii pronunțate în primă instanță, dintre cei 11 inculpați trimiși în judecată în cauză, doar unul a fost achitat integral. Ceilalți au primit sancțiuni care variază de la avertisment până la pedepse privative de libertate de mai mulți ani.

Cum funcționa mecanismul descris de procurori

Dosarul a fost trimis în judecată de DNA în anul 2023 și vizează activități desfășurate în perioada 2019-2022.

Potrivit rechizitoriului, unele cabinete notariale ar fi emis, în schimbul unor sume de bani, certificate de moștenitor și alte documente care atestau în mod fals drepturi de proprietate asupra unor imobile din București.

Anchetatorii au susținut că documentele erau folosite pentru transferul unor proprietăți aparținând unor persoane decedate fără moștenitori cunoscuți sau ale căror bunuri nu fuseseră revendicate. Ulterior, imobilele ar fi fost vândute la prețul pieței.

DNA

DNA. Sursa foto: Facebook

Procurorii au arătat că notarul Lidia Simona Seceleanu ar fi emis ilegal peste 20 de certificate de moștenitor care prezentau beneficiarii ca fiind unici moștenitori ai unor bunuri imobile.

În același dosar, DNA a susținut că au fost întocmite și alte acte notariale prin care anumite persoane au dobândit terenuri în județul Ilfov folosind procuri ale căror efecte încetaseră prin decesul titularilor, unele dintre acestea fiind emise cu peste 15 ani înainte de tranzacții.

Valoarea terenurilor vizate depășea 2 milioane de lei, iar în unele situații au fost transferate și părți sociale din societăți comerciale evaluate la peste un milion de euro.

Instanța a dispus anularea unor acte și recuperarea prejudiciilor

Pe latura civilă, Curtea de Apel București a dispus anularea mai multor proceduri succesorale, desființarea unor înscrisuri considerate nelegale și obligarea inculpaților la plata în solidar a unor sume importante de bani.

În faza de urmărire penală, DNA a instituit măsuri asigurătorii asupra unor imobile și bunuri pentru recuperarea prejudiciilor estimate la aproximativ 583.912 euro, 1.128.994 lei și 33.901 dolari americani.

Anterior trimiterii în judecată a lotului principal de inculpați, un alt participant la activitatea infracțională investigată de procurori a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Acesta a acceptat o pedeapsă de 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare.