INCREDIBIL! Medicii te salvează, dar statul te îngroapă în acte! Urmările birocrației statului român în cazul unei femei bolnave
Editura Evenimentul si Capital

INCREDIBIL! Medicii te salvează, dar statul te îngroapă în acte! Urmările birocrației statului român în cazul unei femei bolnave

Alimentația parenterală totală este decontată de statul român doar dacă pacientul stă internat în spital, nu și pentru cei care pot face tratamentul la domiciliu, obligându-i pe pacienți să stea internați.
Autor: | | 1 Comentarii | 602 Vizualizari

Degeaba găsesc medicii soluții ca să salveze bolnavii, că statul, chiar și atunci când recunoaște problema, nu reușește să se miște astfel încât să o și rezolve. Deputatul USR Tudor Rareș Pop a trimis, luni, o scrisoare deschisă ministrului Sănătății Florian Bodog și președintelui CNAS Laurențiu Mihai pentru a semna cazul grav al româncei Cristina Udrescu, caz ce demonstrează modul în care birocrația statului român periclitează șansele pacienților de a se trata în străinătate și de a avea un viitor.

Deputatul USR solicită autorităților rezolvarea de urgență a cazului româncei Cristina Udrescu, dar și includerea în lista de rambursare sau într-un program național adecvat a tuturor categoriilor de materiale și aparatură necesare nutriției parenterale totale la domiciliu pentru a scuti statul român de plata unor costuri enorme cu spitalizarea de lungă durată în România sau în alte state membre UE a pacienților. Vorbim de o pacientă pentru care medicii au găsit soluții, dar pentru statul român nu decontează tratamentul decât dacă stă internată în spoital tot restul vieții!

Iată scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului Mihai Tudose, ministrului Sănătății Florian Bodog și președintelui CNAS Laurențiu Mihai de către deputatul USR Tudor Rareș Pop, cel care a făcut cunoscut cazul:

„Domnului Ministru al Sănătății, Florian Bodog

Domnului Președinte al CNAS, Laurențiu Mihai

CÂND MEDICINA SALVEAZĂ PACIENTUL, BIROCRAȚIA ROMÂNEASCĂ ÎL UCIDE!

O situație dramatică” – aceasta este formularea folosită de medicii francezi pentru a descrie cazul româncei Cristina Udrescu. O situație în care medicina secolului 21 salvează viața unei femei de 38 de ani, dar birocrația statului român îi periclitează șansa oricărui viitor.

Cristina Udrescu a fost operată în toamna lui 2016 de fibrom uterin în România. Ca urmare a acestei intervenții și a antecedentelor de boală din copilărie, au apărut mai multe complicații post-operatorii. Cristina a suferit 14 intervenții chirurgicale în mai puțin de șase luni! La final, din lungimea normală de 4 metri a intestinului subțire, Cristina a rămas cu doar 30 de centimetri și un diagnostic de sindrom Bowel de intestin scurt permanent cu insuficiență intestinală cronică.

În aprilie 2017, Cristina Udrescu a fost transferată la Spitalul Beaujon – Clichy din suburbiile Parisului, unde a trecut printr-o intervenție chirurgicală de 8 ore pentru restabilirea continuității digestive. Intervenția a fost un succes și evoluția Cristinei a fost pozitivă. Cu toate acestea, viața ei depinde de hrănirea artificială administrată printr-un cateter sau, în termeni de specialitate, alimentație parenterală totală.

Sistemele medicale moderne încearcă nu doar să țină pacientul în viață, dar și să-l redea unei vieți independente și cât se poate de normale. În spitalul parizian, Cristina Udrescu a fost instruită cum să-și administreze singură tot tratamentul necesar, inclusiv alimentația parenterală totală la domiciliu. Acest lucru îi oferă nu doar independență și demnitate, dar o și protejează de riscurile infecțioase aferente unei spitalizări îndelungate și reduce costurile cu îngrijirea ei medicală. În aceste condiții, pronosticul Cristinei este unul optimist.

Dar…

Alimentația parenterală totală la domiciliu nu este asigurată/decontată de sistemul românesc de asigurări medicale. Asta deși alimentația parenterală totală este finanțată integral dacă se petrece în spital, prin fondurile Programului Acțiune Prioritară Anestezie-Terapie Intensivă. Cu alte cuvinte, acest tratament esențial este asigurat de statul român doar dacă este administrat unui pacient în spital, dar nu și la domiciliu.

Dacă sistemul francez învață pacientul cum să-și administreze singur acest tratament pentru a-i crește independența (Cristina Udrescu poate umbla normal, poate desfășura diferite activități fizice ușoare, etc), sistemul românesc blochează acest tip de pacienți în spital, într-o stare de dependență și expuși zilnic riscului infecțiilor intra-spitalicești.

În ultimele 6 luni, Cristina Udrescu a transmis autorităților române mai multe solicitări de soluționare a problemei. Același lucru l-au făcut și medicii care o tratează și conducerea spitalului parizian Beaujon – Clichy.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate