Încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor sau demisie. Care este diferența și ce trebuie să știi
- Mădălina Dinu
- 12 decembrie 2022, 08:01
Deseori este este auzită expresia „demisie prin acordul părţilor”, dar puțin știu că este utilizată în mod eronat, făcându-se o confuzie între două dintre cele mai folosite modalităţi de încetare a contractului individual de muncă: încetarea prin acordul părţilor şi încetarea prin demisie.
Pentru a evita pe viitor confuziile ce pot duce de la înregistrări greşite în Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor (REVISAL) până la pierderea în instanţă a unor cazuri aparent simple, se impune o clarificare a celor două modalităţi de încetare, precum şi a principalelor diferenţe dintre cele două.
Contractul individual de muncă poate înceta prin mai multe modalităţi, aşa cum acestea sunt enumerate la art. 55 din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii): de drept, ca urmare a acordului părţilor sau ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi.
Încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor are temeiul legal la art. 55 lit. b din Codul Muncii şi este o modalitate simplă şi rapidă de a înceta un contract de muncă. Aceasta poate fi iniţiată fie de salariat, fie de angajator. De cele mai multe ori, aceasta este iniţiată de către salariat printr-o simplă cerere adresată angajatorului prin care solicită încetarea contractului de muncă la o anumită dată. Această modalitate de încetare a contracutului de muncă nu este afectată de un termen de preaviz (ca în cazul demisiei, concedierii pentru motive ce nu ţin de salariat), astfel contractul de muncă putând înceta chiar în ziua următoare sau poate peste şase luni.
Acordul parților se face în dublu exemplar
Ceea ce este recomandat a fi îndeplinit pentru a preveni eventuale abuzuri sau pentru a avea dovada înaintării cererii de încetare a contractului de muncă prin acordul părţilor este ca salariatul să facă cererea în dublu exemplar, un exemplar rămânând la angajator, iar celălalt exemplar la salariat, conţinând un număr de înregistrare (din Registrul Societăţii), astfel dovedindu-se fără nicio îndoială că acest document a fost depus la societate, precum şi data la care s-a înaintat documentul.
Un element-cheie al acestui tip de încetare a contractului de muncă este faptul că angajatorul, fie prin reprezentantul legal, fie prin superiorul ierarhic al salariatului în cauză, va scrie pe cerere menţiunea „DE ACORD”, împreună cu semnătura, numele său în clar şi ştampila societăţii. Doar prin acest mod se îndeplineşte acordul de voinţă, esenţial în cazul acestui tip de încetare a contractului de muncă.
Menţiunea „DE ACORD” va reprezenta atât acordul angajatorului cu privire la încetarea contractului de muncă al salariatului respectiv, cât şi cu privire la data la care această încetare va intra în vigoare, astfel explicându-se sintagma din Codul Muncii de la art. 55 lit. b – „ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea”, potrivit Avocatnet.ro