Incendiu la Mănăstirea Strâmba Jiu. Acoperișul unei chilii monahale, cuprins de flăcări

Incendiu la Mănăstirea Strâmba Jiu. Acoperișul unei chilii monahale, cuprins de flăcăriSursa foto: dreamstime.com

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la acoperișul unei chilii monahale din incinta Mănăstirea Strâmba Jiu, flăcările manifestându-se pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Florin Chisim, echipajele acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Mănăstirea Strâmba Jiu

Sursa foto: Wikimedia

„În acest moment intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei chilii monahale la Mănăstirea Strâmba Jiu. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi. Intervenim pentru localizarea şi lichidarea incendiului cu cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Din fericire, nu sunt înregistrate victime”, a declarat Florin Chisim.

Din primele informații, nu au fost raportate persoane rănite, iar intervenția este în desfășurare.

Știre în curs de actualizare