Restricții în magazine de Crăciun. Măsurile dure, și în Capitală?

Restricții în magazine de Crăciun. Măsurile dure, și în Capitală?Sursa foto: arhiva evz

Din cauza pandemiei de coronavirus se iau tot mai multe măsuri în magazine. Pentru început au fost interzise coşurile cu mâner. Măsura luată în Argeş s-ar putea prelua şi în Capitală.

În luna noiembrie, autoritățile din Argeș au instituit noi restricții în toate magazinele din județ. Motivarea acestei decizii constă în implementarea conduitei preventive din contextul pandemiei de Covid-19. Aceștia au decis interzicerea coșului de cumpărături.
Mai precis, reprezentanți ai DSP Argeș, ai Poliției, Jandarmeriei și ai ISU Argeș s-au întâlnit cu prefectul Emanuel Soare pentru a se pune de acord cu aceste măsuri: „De comun acord, s-a stabilit să se renunțe la coșurile de cumpărături de mână, care reprezintă un factor de risc epidemiologic. În același timp, vor fi montate mai multe dispensere cu dezinfectant”, pentru igienizarea mâinilor, se arată în acel comunicat.

Măsura s-ar putea prelua şi în Bucureşti

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență ar putea să impună supermarketurilor din București să renunțe la coșurile de cumpărături, considerate a fi factor de risc epidemiologic. Aşadar, magazinele din Capitală ar putea prelua modelul din Argeș, şi a nume, interzicea coșurilor de mână și limitarea numărului cărucioarelor de cumpături.

Anunul l-a făcut prefectul Emanuel Soare, unde a vorbit despre restricţiile care au fost luate în Argeş: „Angajații supermarketurilor și agenții de pază vor fi mai vigilenți și vor îndemna clienții să respecte normele de protecție sanitară – în special purtarea corectă a măștii și păstrarea distanței fizice. În caz de nevoie, va fi limitat accesul clienților în magazin. În același timp, instituțiile cu atribuții de control vor continua verificările, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală amenzile fiind între 500 și 2.500 lei, se mai arată în comunicat.

Şi continuă: „Valul doi ne-a lovit pe noi în Argeş puţin mai târziu, faţă de alte judeţe, pentru că noi am avut încă din vară nişte măsuri foarte dure care au fost în vigoare în toată această perioadă. Cea mai importantă măsură a fost purtarea obligatorie a măştii de protecţie, în toate spaţiile închise sau deschise.

Dar, în această perioadă, şi judeţul Argeş are o rată de infectare, care din păcate este într-o uşoară creştere, chiar dacă acum, în ultima perioadă ne-am stabilizat, ba chiar avem o mică scădere. Trebuie să ne gândim la măsuri care să vizeze cauzele infectării şi care să meargă şi pe ideea de prevenţie.

Nu putem doar să stăm să aşteptăm, să vedem cum creşte rata de infectare. Trebuie să venim cu măsuri proactive”, a declarat prefectul Emanuel Soare, pentru postul TV Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News