Orban ne pregătește: „Purtarea măștii în spațiile publice poate deveni obligatorie”

Orban ne pregătește: „Purtarea măștii în spațiile publice poate deveni obligatorie”

Premierul Ludovic Orban a afirmat sâmbătă că, în cazul în care numărul de infectări cu COVID-19 va crește, este posibilă introducerea obligativităţii purtării măştii în spaţiile publice.

 

Șeful guvernului spune că, în ultima perioadă, s-a înregistrat o intensificare a îmbolnăvirilor mai mare decât s-ar fi aşteptat. De altfel, Orban a subliniat că se vor intensifica controalele la nivelul instituţiilor publice.

„Sigur, dacă va creşte numărul de infectări, se poate ajunge şi în această situaţie (a obligativităţii purtării măştii în spaţiile publice, n.r.). Pe de altă parte, important e ca masca să fie purtată în spaţii închise, iar în afara incintelor, să fie purtată în spaţiile aglomerate, în pieţe, pe peroane de gări, în staţii de autobuz, peste tot unde există aglomeraţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum s-a impus, de exemplu, în jurul şcolilor - că mulţi nu au înţeles de ce s-a luat decizia de obligativitate a portului măştii în jurul şcolilor - pentru că sunt mulţi părinţi sau bunici care îşi duc copiii la şcoală şi unii dintre ei s-a văzut pe imagini că nu poartă mască şi atunci am decis că este obligatoriu portul măştii pe o rază de 50 sau 100 de metri în jurul şcolilor, astfel încât şi părinţii să aibă obligativitatea de a purta mască, nu numai copiii”, a declarat Orban.

Interesant este că acesta a apreciat că, în ultima perioadă, a crescut gradul de conformare a populaţiei în ce priveşte respectarea regulilor, informează Agerpres.

„Să ştiţi că eu urmăresc întotdeauna în comparaţie. Sigur, avem o creştere, e o creştere care e mai mare decât ne-am fi aşteptat. Pe de altă parte, încă putem să stopăm creşterea. Am urmărit, sunt un om care urmăresc cu mare atenţie, inclusiv pe stradă, mijloace de transport în comun, văd că a crescut gradul de conformare. Sunt convins că, dacă există şi o atitudine civică, pentru că noi nu putem controla tot... Hai să fim cinstiţi!

Poliţia, Jandarmeria, ANSVSA, Inspecţia de control de stat pentru controlul traficului rutier, DSP-urile nu pot să controleze pe fiecare ce face. Până la urmă este o chestiune şi de responsabilitate individuală şi de participarea tuturor actorilor instituţionali sau a companiilor la respectarea regulilor", a precizat Orban.

Potrivit declarațiilor sale, aplicarea regulilor depinde în mare măsură de nivelul de responsabilitate al fiecărei companii sau a instituţii, dar şi că funcţionarii publici trebuie să fie un exemplu pentru semenii lor.

„De ce în anumite restaurante toţi chelnerii poartă măşti, se respectă regulile de distanţare, iar în altele nu se respectă? Deci, evident că depinde în mare măsură şi de responsabilitatea companiei, a instituţiei, de ce în unele instituţii publice se respectă regulile şi în alte instituţii... Fac o paranteză, să ştie toţi angajaţii din instituţii publice că se vor trezi cu controale, pentru că am văzut reportaje în care s-a văzut că sunt angajaţi din instituţii publice care nu respectă regulile şi vor avea controale, organizate sistemic.

Pentru că, din punctul meu de vedere, angajaţii, funcţionarii publici şi cei din instituţii publice trebuie să fie cei mai responsabili, să fie un exemplu pentru semenii lor", a conchis premierul.