Ilie Bolojan, întâlnire cu reprezentanții IMM-urilor pe taxe și salarii

Ilie Bolojan, întâlnire cu reprezentanții IMM-urilor pe taxe și salariiȘedință de Guvern. Sursă foto: gov.ro

Premierul Ilie Bolojan a găzduit vineri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (IMM România), discuțiile concentrându-se pe susținerea mediului de afaceri și pe măsuri fiscale pentru microîntreprinderi.

Bolojan, întâlnire cu reprezentanții IMM

În centrul dezbaterilor s-au aflat stabilitatea regimului fiscal, accesul la finanțări și aplicarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA).

Potrivit Guvernului, tema IMCA „reprezintă un punct important pe agenda Guvernului, iar decizia va fi luată în sprijinul companiilor”, a subliniat Bolojan. Oficialii IMM România au ridicat probleme legate de predictibilitatea fiscală, solicitând clarificări și măsuri care să permită întreprinderilor mici să se dezvolte fără presiuni suplimentare.

Salariul minim brut, în prim plan

O altă temă abordată a fost salariul minim brut garantat în plată pentru anul 2026. „Punct asupra căruia au avut loc consultări între Guvern și partenerii sociali, în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru dialog social. Și în această privință urmează să fie luată o decizie, pe baza argumentelor economice și sociale”, se arată în comunicatul oficial al Executivului.

Sectorul transporturilor a fost, de asemenea, pe agenda discuțiilor. Reprezentanții mediului de afaceri au solicitat măsuri pentru returnarea unei părți din acciza suplimentară pentru carburant, combaterea evaziunii fiscale și accesul la finanțări europene pentru achiziția de autovehicule nepoluante, în scopul stimulării transportului eco-friendly și al consolidării competitivității companiilor locale.

Salariu

Salariu. Sursa foto: Dreamstime.com

„Dialogul între Guvern și reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii va continua, atât la nivelul prim-ministrului, cât și la nivel sectorial, cu ministerele de resort”, au mai precizat reprezentanții Executivului.

Cine a participat la discuții

La discuții au participat, alături de Ilie Bolojan, directorul de cabinet al premierului cu rang de secretar de stat, Ana-Smărăndița Irina, și consilierul onorific al prim-ministrului, Ionuț Dumitru. Din partea IMM România au fost prezenți Florin Jianu, președinte, Florin Duma, prim-vicepreședinte, Sterică Fudulea, secretar general, alături de reprezentanți ai unor organizații de transport și distribuție, precum PALMED, ACDBR și FORT.

Ne puteți urmări și pe Google News

1 comentarii

  1. Stoicu Camy spune:

    Cine sunt reprezentantii IMM-URILOR?Cine i-a numit/ales? Sunt cu sigurabnta IMM-ri de ''casa''.