Horațiu Potra, fiul și nepotul său rămân în arest. Decizie definitivă a Înaltei Curți

Horațiu Potra, fiul și nepotul său rămân în arest. Decizie definitivă a Înaltei CurțiHorațiu Potra. Sursa foto: INQUAM/Mălina Norocea

Mercenarul Horațiu Potra, fiul său, Dorian Potra, și nepotul său, Alexandru Cosmin Potra, vor petrece Crăciunul în arest, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, miercuri, contestațiile formulate de cei trei împotriva măsurii arestării preventive. Decizia este definitivă.

Instanța Supremă a menținut hotărârea Curții de Apel București, care, la 15 decembrie 2025, dispusese menținerea arestului preventiv în dosarul în care cei trei sunt acuzați de fapte extrem de grave, ce vizează siguranța națională.

„Respinge, ca nefondate, contestaţiile declarate de inculpaţii Potra Horaţiu, Potra Dorian şi Potra Alexandru Cosmin împotriva încheierii din data de 15 decembrie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr. 6008/2/2025/a1.5. Obligă contestatorii-inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, se arată în minuta ÎCCJ, pronunțată în ședința din 24 decembrie 2025.

Acuzații de tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale

Horațiu Potra este arestat preventiv pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive. Aceleași acuzații și aceeași măsură preventivă au fost dispuse și în cazul fiului și nepotului său.

Cei trei au fost aduși în România din Dubai la data de 20 noiembrie 2025, după ce Horațiu Potra a fost prins în Emiratele Arabe Unite în luna septembrie. Potra a fost de acord să fie adus în țară, fapt care a grăbit procedurile judiciare. În lipsa consimțământului său, acestea ar fi putut dura considerabil mai mult, în condițiile în care România nu are un tratat de extrădare cu Emiratele Arabe Unite.

Legătura cu fostul candidat la președinție Călin Georgescu

Horațiu Potra a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la președinție Călin Georgescu și de alți 20 de inculpați, într-un dosar care vizează acuzații de destabilizare a României și punere în pericol a securității naționale.

Calin Georgescu

Calin Georgescu. Sursa foto: Captură video

Potrivit rechizitoriului, în contextul hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, în dimineața zilei de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu s-ar fi întâlnit „în condiții de clandestinitate” cu Horațiu Potra, la un complex de echitație din Ciolpani, județul Ilfov.

Anchetatorii susțin că Potra, cunoscut pentru activitatea sa în zone de conflict internațional, unde ar fi desfășurat acțiuni de recrutare și instruire paramilitară, l-a sprijinit pe Georgescu atât în timpul campaniei electorale, cât și anterior acesteia, în scopul pregătirii demersului politic.

Planuri de deturnare violentă a protestelor pașnice

Procurorii arată că, la întâlnirea de la Ciolpani, cei doi ar fi discutat un plan potrivit căruia Horațiu Potra și persoane din anturajul său, cu pregătire militară, urmau să desfășoare acțiuni violente cu caracter subversiv, menite să deturneze manifestațiile pașnice care aveau loc la acel moment.

„Strategia urmărea, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, se arată în documentele anchetatorilor.

Aceștia mai susțin că Georgescu ar fi întreținut și consolidat „rezoluția infracțională” a lui Potra, inclusiv prin contactarea liderului unei organizații radical-naționaliste și prin transmiterea către susținători a unui îndemn considerat „alarmist și potențial manipulator”, referitor la continuarea votului.

Grup paramilitar, arme și materiale explozive

Horațiu Potra

Horațiu Potra. Sursa foto: Facebook

Potrivit procurorilor, Horațiu Potra ar fi coagulat un grup paramilitar format din 21 de persoane, pe care îl conducea, stabilind deplasarea acestora cu șapte autoturisme spre București. Scopul era declanșarea unor proteste față de autoritățile statului, proteste ce urmau să fie deturnate în acțiuni violente.

Planul viza, conform anchetatorilor, împiedicarea exercitării puterii legitime în stat și reconfigurarea ordinii constituționale, prin detașarea de principiile fundamentale ale statului de drept, punând astfel în pericol siguranța națională.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, polițiștii au instituit filtre în zonele Balotești–Săftica, din județul Ilfov, Mănești și Cornești, din județul Dâmbovița, precum și în Capitală. În urma controalelor, în autoturismele oprite au fost descoperite cuțite tip briceag, pumnale, cuțite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare și cozi de topoare, pistoale, dar și materiale pirotehnice din categoria celor mai periculoase, cu potențial de a produce explozii puternice, capabile să provoace pagube imense, răni grave sau chiar deces.