Hagi renunță la omul lui de „bază”. A venit din Franța, degeaba!
- Dragos Manea
- 9 iulie 2020, 17:44
După ce l-a adus tocmai din Franța, Gică Hagi a fost nevoit să renunțe la Malcom Edjouma din cauza prestației sale.
Plecarea lui Malcom Edjouma, mijlocaș defensiv în vârstă de 23 de ani, a fost anunțată chiar de clubul FC Viitorul. Jucătorul abia fusese adus de Hagi la începutul anului prezent.
Fotbalistul născut la Toulouse a evoluat în doar trei partide ale constănțenilor, toate în play-out-ul Ligii 1. A intrat pe parcurs în jocurile cu FC Voluntari (0-0) și Poli Iași (2-1), iar cu Chindia Târgoviște (1-2) a fost titular.
Plecarea sa de la FC Viitorul are loc chiar înainte de încheierea sezonului, în pricipal din cauza prestației sale care se pare că nu l-a impresionat pe Gică Hagi, legenda României.
Înainte de FC Viitorul, Malcom fusese legitimat ultima oară la FC Lorient, însă prima parte a sezonului a petrecut-o în Ligue 2, la FC Chambly.
„FC Viitorul Constanța și mijlocașul francez Edjouma Malcom au ajuns astăzi la un acord pentru încheierea raporturilor contractuale pe cale amiabilă.
În vârstă de 23 de ani, Malcom a evoluat pentru formația noastră în trei partide din acest sezon din play-out Ligii 1.
Îți urăm succes în continuare!”, a transmis clubul FC Viitorul, pe site-ul oficial.
La prima vedere pare că Hagi ar încerca să creeze o echipă perfectă, întrucât până acum a mai renunțat la un alt jucător, după o istorie de 11 ani.
Alexandru Buzbuchi, în vârstă de 26 de ani, a părăsit clubul după 11 ani, în urma unui sezon în care nu a bifat nicio apariție.
În locul său, Gică Hagi l-a readus la echipă pe Cosmin Dur-Bozoancă, portar care a fost împrumutat, în ultimele trei sezoane, în Liga 2, la ASU Politehnica Timișoara, respectiv Universitatea Cluj.