Greșeala care îi lasă pe șoferi fără talon. Dreptul de circulație, suspendat
- Andrei Arvinte
- 9 octombrie 2024, 06:05
Puliția rutieră poate să le rețină șoferilor talonul mașinii din varii motive. Codul Rutier specifică foarte clar aceste situații. Există, însă, și circumstanțe în care certificatul de înmatriculare poate fi ridicat fără drept de circulație. Un inconvenient foarte mare, căci vehiculul va trebui transportat până acasă pe platformă.
La un control banal ori în cazul unui filtru organizat de Registrul Auto Român, polițiștii pot să verifice starea mașinii dacă li se pare că ceva este în neregulă.
Spre exemplu, dacă oamenii legii constată că vehiculul circulă noaptea fără faruri sau cu defecțiuni la sistemele de semnalizare, șoferul este pasibil de amendă și de suspendarea talonului.
În acest caz, este posibil ca agentul să vă dea o dovadă de 15 zile și să vă continuați drumul până acasă.
Dar în cazul în care se constată probleme la sistemul de direcție sau de frânare și polițiștii consideră că mașina este un pericol pentru participanții la trafic, atunci șoferul rămâne și fără talonul mașinii și fără drept de circulație.
Cu alte cuvinte, nu mai primește dovada de 15 zile și va trebui să transporte mașina cu o platformă, lucru foarte costisitor.
Motivelele pentru care talonul mașinii poate fi reținut:
- vehiculul nu are ITP valabil;
- nu sunt respectate normele tehnice constructive;
- vehiculul circulă noaptea fără faruri sau cu defecțiuni majore la sistemele de iluminare-semnalizare;
- sistemul de frânare de serviciu este defect;
- mecanismul de direcție prezintă uzuri peste limitele admise;
- anvelopele nu sunt conforme sau sunt prea uzate ori defecte (în cazul drumurilor acoperite cu zăpadă sau gheață, mașina nu e dotată cu anvelope de iarnă);
- zgomotul în mers sau staționare depășește limita legală admisă;
- motorul emite noxe poluante peste limitele legal admise;
- pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale sunt aplicate afișe sau folii neomologate;
- prezintă scurgeri semnificative de carburant sau alte fluide (ulei, antigel, lichid de frână, etc.);
- plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare nu sunt conforme cu standardul;
- datele din certificatul de înmatriculare sau de înregistrare nu corespund caracteristicilor tehnice ale vehiculului;
- vehiculul nu are asigurare auto obligatorie (RCA);
- deţinătorul vehiculului nu a preschimbat certificatul de înmatriculare sau de înregistrare;
- vehiculul nu are montată una dintre plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
- vehiculul are lipsă elemente ale caroseriei ori aceasta este într-o stare avansată de degradare.
-
Când pot fi suspendate talonul și permisul în același timp
Sunt, însă, situații în care agenții pot suspenda, pe lângă talonul mașinii, și permisul de conducere.
- nu sunt respectate normele tehnice constructive referitoare la transportul produselor periculoase;
- plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare nu sunt conforme cu standardul ori au aplicate dispozitive de; iluminare, altele decât cele omologate;
- datele din certificatul de înmatriculare sau de înregistrare nu concordă cu caracteristicile tehnice ale vehiculului;
- vehiculul nu a fost radiat din circulaţie în cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă;
- vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii.
Așadar, atenție mare la starea vehiculului, altfel riscați să rămâneți și fără talonul mașinii, și fără permis!