George Simion: Comisia de anchetă privind achizițiile din pandemie nu mai funcţionează de mai bine de un an
- Mădălina Dinu
- 16 noiembrie 2022, 08:50
Liderul AUR, George Simion, denunță în continuare o mare complicitate mondială și europeană între cele mai puternice personaje politice și prezice o nouă criză mondială.
George Simion a afirmat că o comisie de anchetă formată în Parlament pentru a face lumină în cazul achiziţiilor umflate, atât la începutul pandemiei cât și în perioadă restricțiilor, nu mai funcţionează de mai bine de un an, fiind împiedicată de coaliţia de guvernare, prin diverse tertipuri, potrivit acestuia.
„Ar trebui să lase coaliția de guvernare să funcționeze comisia de anchetă privind achizițiile din perioada de pandemie. Aceștia au fost alertați încă din februarie 2020 și au dat undă verde pentru achiziții, stiți de domnul Arafat, cu izoletele, medicamentele de 10 ori mai scumpe. Și acum am obținut o comisie de anchetă de un an de zile și ei continuă să-i blocheze activitatea.
Pandemia și criza energetică, folosite pentru a jefui bugetele naționale
Atât pandemia cât și criza energetică au fost bine folosite pentru a jefui bugetele naționale. Nu numai în România, ci peste tot, știți cum au negociat cu firma soțului doamnei von der Leyen.
Apoi, în România, numai în guvernul Ciucă, s-au deturnat 5 miliarde. Reglementarea pieței de energie trebuia făcută anul trecut, dar se va aplica abia de la 1 ianuarie, iar firmele căpușă au dat lovitura. Cine dintre politicieni a beneficiat, va trebui să întrebați la procuratură.
Am văzut vila domnului Alexe, pentru care este cercetat, am văzut vilele mamei domnului Oprișan din Vrancea. Majoritatea acestor profituri oricum nu mai sunt în România, sunt în paradisuri fiscale. Proprietăți în Emiratele Arabe Unite, proprietăți în Spania. La cariera de la Roșia, vor instala fotovoltaice. De către cine? De Tinamr, OMV Petrom, care au acces direct la Ministerul Energiei, la domnul Virgil Popescu", a declarat George Simion.
În opinia președintelui AUR, justiția din România nu este independentă, acesta fiind principalul motiv pentru care progresul țării noastre stagnează.
„Ce te face să crezi că actul de justiție nu aparține partenerului străin, mai ales că domnii Ciucă și Ciolacu par să fie tolerați. CCR a primit un rol decorativ și nimeni nu va plăti pentru încălcarea deciziilor CCR, decât dacă este considerată o greșeală gravă. Așa că am slăbit și mai mult justiția. Digitalizarea României se pregătește într-un mare nor de guvernare, care va fi în sarcina MApN și SRI, ceea ce nu ar trebui să fie în sarcina instituțiilor civile. Aceste servicii secrete, din păcate, nu sunt controlate de Parlament, ci doar de partenerii noștri externi”, a spus Simion la România TV.
George Simion prezice o nouă criză mondială
George Simion denunță în continuare o mare complicitate mondială și europeană între cele mai puternice personaje politice și prezice o nouă criză mondială.
„Mita merge de la cel mai mic la cel mai mare, ajungând, spun unii, până la președinte și prietenii săi, cumpărând BMW-uri de la ei. De la acest director, care a luat 5.000 de euro, până la vârf, pe seama românilor și a micilor întreprinzători.
Este o nouă direcție, din ciclul pandemiei și al crizei economice, urmează această țintă globală de a avea o monedă digitală, fără dolari, euro, lei, ci să plătim doar cu moneda digitală. De ce? Pentru control social. Vedem acest lucru în China. Unii oameni pot fi păcăliți, vor avea ideea că vor putea să controleze banii, că e mai bine să avem un guvern extern, pentru că ai noștri fură, și ei fură, e adevărat", a adăugat europarlamentarul de AUR.
În chestiunea majorării pensiilor, George Simion spune că tot ce ar fi trebuit să facă guvernul era să respecte legea pensiilor.
„Ei nu sunt stăpânii lor, nu sunt guvernanți, sunt administratori cu puteri reduse în cel mai bun caz. Este o bătaie de joc de două luni. Noi avem o lege a pensiilor. Despre ce vorbesc ei, despre respectarea legii. Este vorba de indexarea pensiilor cu inflația. Anul acesta nu a fost respectată”, spune George Simion.