FRF, acuzată că funcționează ilegal. Decizia care-i ridică probleme lui Răzvan Burleanu

FRF, acuzată că funcționează ilegal. Decizia care-i ridică probleme lui Răzvan Burleanu Răzvan Burleanu. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Adrian Mititelu, finanțatorul FCU Craiova, acuză Federația Română de Fotbal (FRF) de funcționare ilegală, în urma unei hotărâri a Tribunalului București, într-un proces deschis de ACS Progresul București, Asociația Fotbal Club Rapid București și FCU 1948 Fotbal Club.

În ultimii 23 de ani, nu s-au înregistrat modificări ale statutului în cadrul FRF, conform acuzațiilor aduse. Se argumentează că forul condus de Răzvan Burleanu ar opera în mod ilegal și că noii membri ar fi fost incluși într-un mod care nu respectă statutul.

Mai mult, se pare că problemele sunt moștenite din perioada mandatului lui Mircea Sandu.

Adrian Mititelu afirmă că Răzvan Burleanu nu e președintele FRF

„Respinge cererea formulată de petenta Federaţia Română de Fotbal, ca neîntemeiată. Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de către Asociația Clubul Sportiv Tenis Club Pamira. Admite cererea de intervenție formulată de către Asociația Fotbal Club Progresul București. Admite cererea de intervenție formulată de către Asociația Fotbal Club Rapid București (AFC Rapid).

Ne puteți urmări și pe Google News

Admite cererea de intervenție formulată de către FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul București – Secția a V-a Civilă. Pronunţată astăzi, 04.07.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului București.

În urma acesteia, Adrian Mititelu a spus că decizia justiției arată că Răzvan Burleanu nu e președintele FRF, iar în acest moment Federația funcționează în mod ilegal.

Adrian Mititelu, dezvăluiri în dosarul Coldea

Adrian Mititelu. Sursa foto: Captura video

„TRIBUNALUL BUCUREȘTI tocmai ce a decis că Răzvan Burleanu nu este președinte! A trebuit să treacă 12 ani să se facă dreptate! În acest moment, FEDERAȚIA funcționează în afara legii! Burleanu și COMPANIA au uzurpat Federația! Echipele din Liga 1 funcționează ilegal”, a transmis Mititelu.

FRF dispune de o perioadă de cinci zile pentru a depune apelul.

Florin Prunea, un oficial cu experiență în conducerea ligii de fotbal de primă divizie, a declarat că toate echipele din Liga 1 sunt în prezent într-o situație ilegală, iar orice decizie luată în acest interval este considerată nulă.

Finanțatorul FCU Craiova, acuzat că dezinformează

În replică la reacția lui Adrian Mititelu, Departamentul Juridic al FRF amenință cu un proces împotriva sa, acuzându-l pe finanțatorul FCU Craiova că răspândește informații false.

Comunicatul transmis subliniază că decizia Tribunalului București este nedefinitivă, iar FRF a formulat deja apelul care va fi judecat de Curtea de Apel București.

Această decizie nu este considerată autoritate de lucru judecat, deoarece se referă la o procedură administrativă (necontencioasă), nu la un litigiu.

FRF, Răzvan Burleanu

FRF. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Este lipsit de orice dubiu că FRF funcționează și a funcționat deplin legal. Orice persoană interesată poate verifica în mod simplu veridicitatea acestor afirmații, lecturând mențiunile din Registrul Federațiilor cu privire la Statutul FRF în vigoare, respectiv și mandatul Președintelui FRF.

Dezinformările lansate în spațiul public privind „funcționarea ilegală a Federației”, „anularea mandatului Președintelui” etc., reprezintă afirmații factuale false, făcute cu rea-credință, și atrag răspunderea civilă a persoanei care le emite, respectiv propagă fără verificare”, potrivit gsp.ro.

Revista presei