Fostul ministru Costel Alexe se simte vânat de DNA. „Sunt nevinovat”
- Nicolae Comănescu
- 21 februarie 2021, 17:16
Costel Alexe, fost ministru al Mediului, a ieșit din nou în public și s-a plâns de presiunile la care este supus de DNA.
Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a vorbit despre problemele pe care le are cu DNA. El este cercetat pentru fapte pe care le-ar fi comis în perioada în care a condus Ministerul Mediului. Astăzi, politicianul a anunțat că, dacă va fi trimis în judecată, va demonstra că este nevinovat.
Ce va face fostul ministru, dacă va fi trimis în judecată
„Am precizat încă de pe 4 ianuarie că nu voi face referire la dosarul în care mă aflu, acest lucru urmând să îl fac în faţa anchetatorilor. Dacă voi fi trimis în judecată, voi proba în faţa judecătorilor ceea ce am spus întotdeauna. Sunt nevinovat şi nu am comis nicio ilegalitate nici cât am fost ministru şi, evident, nici după. În momentul de faţă doar atât vă spun.
În 2024, şi eu şi ai mei colegi, toţi cei care astăzi suntem angrenaţi în administraţia publică locală, va trebui să dăm dovada măsurii noastre prin tot ceea ce am făcut. Eu mi-am luat angajamente în campania electorală, iar în 2024 sunt convins că toate acele angajamente le voi onora”. A afirmat, astăzi, Costel Alexe.
Ce spune Costel Alexe, ce afirmă procurorii DNA
El a spus că se simte vânat de Direcția Națională Anticorupție, pentru că nu are nicio vină. „Din păcate nu sunt singurul, şi îmi pare rău pentru mine, la fel cum îmi pare rău că ieşenii sub o formă sau alta citesc tot felul de ştiri care spun lucruri neadevărate. Nu cred că este plăcut pentru nimeni să ştie că face obiectul unei cercetări penale. Nici pentru mine. Eu atât vă spun, în 2024 voi da măsură pentru tot ceea ce am făcut pentru judeţul Iaşi”. A mai precizat președintele CJ Iași.
Procurorii DNA au anunțat că au început urmărirea penală. Pentru luare de mită şi instigare la delapidare. Alexe ar fi primit mită 22 de tone de produse de tablă. Pe vremea când era ministru al Mediului. Pentru alocarea cu titlu gratuit către un combinat siderurgic a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră