Florin Cîțu tremură! A aflat ce-i poate face Klaus Iohannis luni, de la primele ore
- Daniel Teodoreanu
- 4 septembrie 2021, 16:36
Atmosfera incendiară din coaliția de guvernare poate fi depășită chiar de luni, când liderii USR PLUS speră că președintele Klaus Iohannis va da curs propunerii lor. Mai exact, purtătorul de cuvânt al formațiunii, Ionuț Moșteanu, a transmis că șeful statului i-ar putea chema pe liderii coaliției la Cotroceni pentru a vota noul premier în cazul în care Florin Cîţu acceptă sau ar fi convins să renunțe la conducerea Guvernului României.
În opinia lui Moșteanu, odată cu acordul pentru noul premier, coaliţia de guvernare poate continua adoptarea reformelor anunțate după alegeri.
Moșteanu a lansat și un val de critici la adresa lui Klaus Iohannis. Pentru purtătorul de cuvânt al USR PLUS, liderul de la Cotroceni ar avea o parte de vină pentru criza politică care a fost accentuată încă de miercuri.
„Amânarea (n.r. – s-a referit la ședința Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului, în care putea fi stabilit calendarul moțiunii de cenzură împotriva guvernului Cîțu, dar care a fost amânată din cauza lipsei de cvorum) este o consecință a boicotării din partea PNL și PSD.
Se pare că în acest moment, domnul Ciolacu îi ține spatele domnului Cîțu pentru a rămâne agățat de scaunul de la Palatul Victoria. Nu știu ce s-a întâmplat cu dânsul de s-a răzgândit atât de mult în trei zile. Poate ne explică dânsul.
Cum rămâne cu demisiile miniștrilor USR PLUS
(n.r. – a fost întrebat când își vor depune miniștrii USR PLUS demisiile, așa cum au spus că o vor face) Cât de curând! Este o chestie de ore, de zile. Mai erau câteva lucruri pe la ministere de terminat, de închis. Fiecare avea câteva priorități de rezolvat. Această criză politică ne-a luat prin surprindere.
(n.r. – l-a acuzat pe Cîțu că n-a știut să gestioneze mandatul de premier și că a forțat adoptarea Programului Anghel Saligny) A folosit această putere abuziv pentru a-și tranșa meciul la Congresul PNL, pentru a cumpăra bunăvoința primarilor cu bani publici.
PNL are tot dreptul să aleagă un alt prim-ministru, este cel mai mare partid din coaliție. Așteptăm o nouă propunere. Ar fi fost bine ca președintele să intervină de miercuri în această criză sau de fapt înainte să se întâmple. A avut o altă ocazie și joi, când a primit cererea de revocare a lui Stelian Ion.
Eu sper că va fi mai implicat de acum încolo, că va interveni mai rapid și că va ajuta la refacerea acestei coaliții de dreapta. Coaliția nu poate sta într-un singur om, în Florin Cîțu, care și-a dovedit incapacitatea de a conduce un guvern de coaliție.
Asocierea USR PLUS cu AUR, o conjunctură nefericită
(n.r. – a fost întrebat ce mesaj are pentru electoratul USR PLUS, după asocierea cu AUR, pentru moțiunea de cenzură) Este doar o consecință a acțiunii politice a PNL și a domnului Cîțu. Așteptarea că noi vom sta în această coaliție să își bată joc de noi Cîțu, să ne demită miniștri în fiecare săptămână, să încalce protocolul de coaliție, să folosească banii publici ca să își cumpere voturi la Congresul PNL…
Sunt sigur că această așteptare nu există de la electoratul nostru. Sunt oameni inteligenți și înțeleg că Florin Cîțu este singurul vinovat. Am înțeles că, dacă vrem să facem bine, trebuie să mai înghițim din când în când câte o broască și asta am făcut. Da, nu avem varianta ideală. Apropo de prerogativele președintelui, ne poate chema azi, mâine, poimâine pe toți…
Florin Cîțu să facă un pas în spate, să fie o nouă variantă de premier și luni votăm un nou premier și un nou cabinet împreună cu colegii din PNL și UDMR. Și mergem înainte. Asta dacă într-adevăr vrea binele țării, nu să joace cu PNL.
(n.r. – a fost întrebat ce va face USR PLUS dacă noua propunere de premier va fi tot Cîțu) Asta nu se poate, suntem români și avem proprietatea termenilor. Dacă am spus că nu mai facem un guvern cu Florin Cîțu premier, asta este valabil și azi, și mâine, și peste o lună. Eu sper că președintele și PNL vor să continue această guvernare. Dacă nu, vor guverna cu PSD”, a declarat Ionuț Moșteanu.