Politica
Florin Cîţu, apel disperat către reprezentanții HoReCa. Ce le cere premierul
Florin Cîţu a făcut un apel către cei din HoReCa unde le cere să ajute la vaccinarea tuturor angajaţilor care activează în acest sector pentru a putea redeschide economia de la 1 iunie.
Florin Cîţu a făcut apel la reprezentanţii
HoReCa să ajute la vaccinarea tuturor angajaţilor care lucrează în acest sector. „Noi îi vom ajuta. Avem dozele necesare. Vom ajuta şi cu centre de vaccinare, dar trebuie toată lumea să se implice şi e nevoie de acest efort comun pentru a putea redeschide economia de la 1 iunie”, a adăugat premierul.
Florin Cîţu, apel disperat către reprezentanții HoReCa. Ce le cere premierul
„Aşa cum am făcut apel la autorităţile locale, la aleşii locali, chiar şi la biserică, aş vrea să fac un apel şi la mediul privat şi la antreprenori să susţină campania de vaccinare. În discuţia pe care am avut-o ieri cu HoReCa am spus foarte clar şi au fost de acord cei din sector să ajute la vaccinarea tuturor angajaţilor din sectorul HoReCa.
Este nevoie de un efort comun şi cei din sectorul privat, din care am făcut parte atâţia ani, şi îl cunosc foarte bine, dispun şi le cer ajutor în acest moment. E nevoie de implicarea fiecăruia, implicarea companiilor private din România. Noi le vom ajuta. Avem dozele necesare. Vom ajuta şi cu centre de vaccinare, dar trebuie toată lumea să se implice şi e nevoie de acest efort comun pentru a putea redeschide economia de la 1 iunie”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri.
Florin Cîţu, despre redeschiderea restaurantelor
Premierul Florin Cîţu a afirmat, după întâlnirea cu reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, că doreşte să găsească alături de aceştia soluţii pentru a redeschide industria ospitalităţii în condiţii de siguranţă sanitată, iar lumea să îşi poată petrece concediul în ţară.
„Am avut astăzi o întâlnire foarte bună cu reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România. Vrem să găsim împreună soluţii pentru a redeschide, în condiţii de siguranţă sanitară, industria ospitalităţii şi toţi românii să aibă acces la aceste servicii, să-şi poată petrece concediul în ţară”, a declarat Florin Cîţu.
Şi continuă: „Apreciez deschiderea partenerilor mei de dialog şi sprijinul oferit pentru a încuraja vaccinarea personalului HoReCa înainte de reluarea activităţii în acest sector. Va fi un semnal bun pentru întreaga populaţie şi un pas înainte pentru reluarea activităţilor turistice. Calendarul livrării dozelor şi creşterea capacităţii de vaccinare sunt premise sigure că vom continua în ritm susţinut campania de vaccinare anti-COVID-19. Sper ca oamenii să aibă încredere şi să înţeleagă că vom putea reveni la viaţa de dinainte de pandemie doar atingând un anumit prag de imunizare a populaţiei, iar vaccinarea ne oferă această şansă. Bineînţeles, este nevoie să respectăm în continuare măsurile de prevenire a răspândirii virusului”, a concluzionat Florin Cîţu.