Florin Cîțu a făcut anunțul. Cum vor proceda elevii după vacanța de Paște

Florin Cîțu a făcut anunțul. Cum vor proceda elevii după vacanța de Paște

Elevii se vor întoarce la școală după vacanța de Paște. Acesta a fost anunțul de luni al premierului Florin Cîțu.

Potrivit acestuia, copiii își vor relua activitatea în sălile de curs în funcție de scenariile în care se află fiecare localitate în parte.

Însă despre testele pentru elevi, Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei vor discuta şi vor ajunge la o soluţie.

"Există acele teste pe care le avem de la DSP-uri către Ministerul Educaţiei, sunt teste normale. Dintre ele s-au folosit foarte puţin, cam 2%. În acest moment, redeschidem (n.r. şcolile) în scenariile pe care le ştim. În ceea ce priveşte testele, Ministerul Sănătăţii cu Ministerul Educaţiei vor discuta şi vor ajunge la o soluţie. (...) Am încredere că vor găsi o soluţie şi vom vedea cum vor face până săptămâna viitoare, cum vor redeschide", a explicat premierul la TVR 1.

Înapoi în bănci după vacanța de Paște

Cîţu a subliniat că elevii revin la şcoală în scenariile care existau înainte de vacanţa şcolară.

"În acest moment, ce este clar pentru toată lumea - că se redeschid şcolile în scenariile pe care deja le avem. Şcolile nu au fost închise, au fost în vacanţă, elevii au fost în vacanţă, au fost cele două sărbători de Paşte şi a fost o vacanţă. Nu s-a schimbat nimic, nu au fost închise, elevii vin din vacanţă în scenariile pe care le aveam înainte de vacanţă", a spus prim-ministrul.

Tot luni, Florin Cîțu a anunțat că după 1 iunie se poate lua în calcul o anumită relaxare. Acesta a dat pe post de exemplu deschiderea restaurantelor, însă nu la capacitatea maximă.

Conform declarațiilor lui Cîțu, restaurantele ar putea funcționa la o capacitate de 30-40% indiferent de rata de incidența.

"Cred că putem să discutăm după 1 iunie de unele măsuri de relaxare. Masca - nu cred că este momentul, în spaţiul public. Putem să discutăm de evenimente unde oamenii sunt vaccinaţi, putem să discutăm de restaurante care, de exemplu, să nu mai fie legate de rata de incidenţă dacă tot personalul dintr-un restaurant este vaccinat. Suntem într-un municipiu sau într-un oraş în care avem o rată de vaccinare mai mare - putem să gândim măsuri care să ne spună că restaurantele nu mai depind de rata de incidenţă, rămân deschise cu 30%-40%. (...) Acum putem să vorbim de altfel de turism în ţară dacă ne vaccinăm", a spus Cîţu la TVR 1.

Obiectiv de 5 milioane de vaccinați până la 1 iunie

El a arătat că obiectivul este ca la 1 iunie 5 milioane de persoane să fie vaccinate anti-COVID-19.

"Ieri am depăşit 3 milioane. Sunt 3 milioane de persoane vaccinate. E important, pentru că asta înseamnă 20% de persoane vaccinate. Avem un obiectiv ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, peste 30% dintre persoanele care ar trebui să fie vaccinate, persoanele adulte. E important, pentru că ne-am uitat la ţările care până acum au avut un grad mai mare de vaccinare, mai rapid decât noi şi aici au început să introducă măsuri sau să scoată din măsurile pe care le aveau pentru a ne apropia de realitate. Această ţintă de 5 milioane e foarte importantă. (...) E foarte realistă", a afirmat prim-ministrul.

Prim-ministrul a precizat încă odată că singura soluţie pentru revenirea la normalitate este vaccinarea.

"Nu există altă soluţie. Nu putem să găsim altă soluţie, nu avem altă soluţie în acest moment decât să ne vaccinăm. Campania aceasta de vaccinare nu reprezintă un moft, nu este un obiectiv al acestui Guvern. Este o campanie pentru viaţă. Uitaţi-vă prin ce am trecut anul trecut, uitaţi-vă la numărul de persoane care au murit. (...) Este o campanie pentru a reveni la normalitate şi pentru a trăi o viaţă normală", a mai afirmat Cîţu.