Catinca Roman, fiica sa cea mare, a mărturisit că fosta soție a lui Petre Roman va locui la Oana, pentru că locuința ei este mai mare.

”Eu o să gătesc tot ce trebuie, drob și friptură din carne de miel, ca să fie bine și frumos, ca în orice familie. Gătitul este una dintre pasiunile mele, așa că nu este nicio problemă pentru mine. Doar cozonac am mai comandat, atât”, a explicat Catinca Roman,  pentru impact.ro. Recent, sora sa Oana a declarat că mama lor a făcut progrese considerabile și că se simte mult mai bine, după intervențiile suferite în această primăvară.

Mioara Roman se simte bine, dar încă are frici

Fosta soție a lui Petre Roman este de mai bine de o lună internată într-un centru de recuperare. Face anumite tratamente, printre care și kinetorerapie. Întrucât are mai multe afecțiuni cronice, fiicele ei au dorit să o încredințeze în mâinile unor medici specialiști.

Catinca Roman a povestit că mama sa se simte foarte bine, dar are anumite frici. „Are și ea frici ca toată lumea mai ales sa suferă de diabet, hipertensiune. Starea aceasta de tensiune ne-a afectat pe toți, s-a resimțit și asupra ei. Faptul că a stat în casă a tras-o înapoi. (…) Nu a avut nicio reacție când i-am zis de centru, am dus să vadă, a cunoscut doctorii, asistentele, dar totul pentru a o pune în formă fizică, cel puțin”, a declarat Catinca Roman în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV. Ea a mai precizat că s-a vaccinat, iar Mioara Roman a primit primul vaccin, după care urmează rapelul.

Oana Roman: „Lumea mă acuză că am internat-o pe mama la azil. Este ca un hotel de 5 stele”

Pe de altă parte, fiica cea mică a Mioarei și a lui Petre Roman a reacționat vehement după ce a fost criticată pe nedrept că și-ar fi dus mama la azil. „Lumea mă acuză că am internat-o pe mama la azil. Este ca un hotel de 5 stele. Nu are nicio legătură cu conceptul comunist când ne gândim la un azil. Au etaj special pentru cei care nu se pot deplasa. Nu e azil. Este un centru care livrează și astfel de servicii. Mama va sta o lună, dacă mai este nevoie va mai veni acasă, și după 1-2 săptămâni va merge iar până își va îmbunătăți starea. Pentru ea e ca o vacanță pentru că de un an nu a mai ieșit nicăieri. Am protejat-o foarte mult”, a spus Oana, la Antena Stars.

Citește și Mioara Roman, tâlhărită în casa ei de niște hoți cu accent ardelenesc. I-au furat pensia și i-au băut whisky-ul