Răspunsul expertului la o întrebare delicată. Se poate lua COVID-19 la toaletă?
- Andreea Vlad
- 26 aprilie 2021, 19:40
Pot lua COVID-19 la toaletă, dacă intru după o persoană infectată? Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheş a răspuns la această întrebare.
Profesorul Răzvan Cherecheş, fost consilier onorific al ministrului Sănătăţii, a dat explicații despre riscul crescut de a ne contamina cu virusul SARS-CoV-2 în urma folosirii unei toalete comune, potrivit Digi24.
Răzvan Cherecheș: Ai șansa să te infectezi pentru că virusul se transmite și prin fecale
„Da! După ce o persoană a utilizat toaleta, dacă trage apa fără să coboare capacul bolului de veceu se creează un nor de aerosoli care conține fecale, urină, orice s-a depus în bolul de veceu. Persoana iese din toaletă, tu intri și inhalezi norul de aerosoli și ai șansa să te infectezi pentru că virusul se transmite și prin fecale”, a avertizat expertul în sănătate publică.
Răzvan Cherecheş a reamintit că modalitățile de protecție sunt cât se poate de simple. Se recomandă ca persoana care folosește toaleta să se asigure că întotdeauna coboară capacul bolului de WC înainte de a trage apa, pentru a asigura protecția următoarei persoane care va folosi vasul.
De asemenea, atunci când înaintea persoanei care merge la toaletă a fost o altă persoană este recomandat să se aștepte 5 minute înainte să intre în toaletă, „astfel încât norul de aerosoli să aibă timp să coboare pe sol”. Pe de altă parte, spălarea mâinilor cu apă și săpun este obligatorie după utilizarea toaletei.
Când va lovi valul 4 al pandemiei?
La finalul lunii martie, expertul în politici de sănătate publică Răzvan Cherecheş afirma că se poate vorbi despre un al patrulea val al pandemiei, spre finalul lui 2021. Însă acesta estimează că va fi "semnificativ mai mic" faţă de cel de-al treilea val. Nu vom mai confrunta cu pericolul "să fie inundate secţiile de terapie intensivă”.
Profesorul Răzvan Cherecheş a mai precizat că, la momentul declanșării valului 4, campania de vaccinare îşi va fi făcut simțite efectele. Singura modalitate prin care poate fi prevenită atât infecția, cât și posibilitatea ca aceste simptome să continue, este vaccinarea, susține expertul.