Fifor, despre mutările aprobate de Bolojan: Pare mai importantă bursa tranzacţiilor politice decât securitatea naţională
- Mădălina Sfrijan
- 19 decembrie 2025, 21:46
Ilie Bolojan. Sursa foto: INQUAMDupă numirea lui Miruță la conducerea MApN, în ciuda scandalului de incompatibilitate, deputatul PSD Mihai Fifor critică decizia, considerând-o un gest controversat. Social-democratul îl întreabă pe premierul Ilie Bolojan dacă realizează că, prin această numire, vulnerabilizează și desconsideră o instituție strategică.
Fifor, despre ultimele mutări de pe scena politică
Mihai Fifor afirmă pe Facebook că „după uriașele scandaluri Moșteanu și Buzoianu, ar fi fost de așteptat ca USR să arate în sfârșit prudență și responsabilitate”.
„Dar, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Ne-am fi aşteptat, în acest context, ca premierul Bolojan, în loc să certe PSD cu furia unui pedagog de care elevii râd pe ascuns, să fie în sfârşit un şef de guvern matur şi pe deplin responsabil, care să nu se joace cu unul dintre ministerele strategice ale României. De parcă nu era de ajuns catastrofa de la Mediu, acum îl avem şi pe domnul Miruţă, împins la vârful MApN în ciuda unui scandal de incompatibilitate conturat de acte oficiale”, arată Fifor.

Sursa foto: Facebook
Situația ministrului Radu Miruță, în prim plan
Potrivit deputatului PSD, documentele Agenției Naționale de Integritate arată că exercitarea simultană a mandatului de deputat și a calității de persoană fizică autorizată contravine reglementărilor legale privind integritatea în exercitarea demnităților publice.
„Această situaţie este confirmată de datele din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care atestă funcţionarea PFA-ului în perioada mandatului. Mai mult, prin decizia Ministerului Justiţiei din 11 aprilie 2023, domnul Miruţă a fost suspendat la cerere din calitatea de expert tehnic judiciar pe motiv de incompatibilitate. În termeni instituţionali, această suspendare nu reprezintă o simplă formalitate administrativă, ci un precedent oficial care ridică serioase semne de întrebare asupra compatibilităţii sale cu o funcţie ministerială într-un domeniu strategic”, mai spune el.
Fifor, critici la adresa lui Bolojan
Deputatul PSD susține că, în loc să protejeze credibilitatea și stabilitatea Ministerului Apărării, premierul îl expune unei imagini negative în fața partenerilor externi, afectând nu doar reputația MApN, ci și încrederea pe care România trebuie să o inspire aliaților săi.
„Oare realizaţi, domnule prim-ministru, că duceţi în derizoriu şi vulnerabilizaţi o instituţie strategică? O instituţie care nu vă aparţine şi pe care o tranzacţionaţi ca pe moşia dumneavoastră la bursa politică, fără să înţelegeţi consecinţele unui asemenea gest? În loc să protejaţi credibilitatea şi stabilitatea Ministerului Apărării, îl aruncaţi nemeritat într-o lumină defavorabilă, spre stupefacţia partenerilor noştri externi.
Nu doar imaginea MApN este afectată, ci şi încrederea pe care România trebuie să o inspire în faţa aliaţilor săi. Şi atunci întrebarea devine legitimă: nu conştientizaţi gravitatea consecinţelor sau pur şi simplu nu vă pasă?”, continuă el.
Fifor concluzionează că, în acest joc politic, pierderea nu aparține formațiunii USR sau premierului, ci României.
„Pentru că, privind deciziile dumneavoastră, pare mai importantă bursa tranzacţiilor politice decât responsabilitatea faţă de securitatea naţională. Iar în acest joc periculos, cei care pierd nu sunt nici USR, nici Bolojan. Ci România!”, mai scrie Fifor în postare.