Fidesz, acuzat de șantaj înainte de alegeri. Peter Magyar: Va fi o campanie în stil rusesc

Fidesz, acuzat de șantaj înainte de alegeri. Peter Magyar: Va fi o campanie în stil rusescViktor Orban / sursa foto: captură video

Scena politică din Ungaria fierbe înainte de alegeri. Liderul opoziției maghiare, Peter Magyar, afirmă că partidul de Fidesz, condus de Viktor Orban, intenționează să publice un clip în care el apare în ipostaze intime alături de fosta sa parteneră. Peter Magyar susține că înregistrarea, care îl arată în ipostaze intime alături de fosta sa parteneră, ar putea fi falsificată și că publicarea acesteia este pregătită în mod intenționat cu doar două luni înainte de alegerile generale din 12 aprilie.

Fidez, acuzat că pregătește o campanie

„De mult timp, ei șantajează și amenință cu înregistrări video și campanii de denigrare. Va fi o campanie în stil rusesc, care până acum era de neimaginat”, a afirmat Magyar, referindu-se direct la Fidesz.

Liderul opoziției a adăugat că mai mulți jurnaliști au primit deja linkuri care arată o cameră filmată, sugerând că înregistrarea ar fi realizată cu echipament al serviciilor secrete.

Péter Magyar

Sursa foto: facebook/Péter Magyar

Peter Magyar, critici la adresa guvernului

Magyar a criticat guvernul pentru încercarea de a distrage atenția de la scandalul de la fabrica Samsung din Göd, implicând rolul guvernului în contaminarea mediului.

„Da, sunt un bărbat de 45 de ani și am o viață sexuală cu o parteneră adultă. Am trei copii minori, de care acest guvern «prietenos cu familia» nu îi pasă, evident. Dar este bine ca toată lumea să știe că nu am cedat și nu voi ceda niciunui șantaj. Nu am furat 650 de miliarde de la Banca Națională, nu am salvat complici ai pedofililor, nu am prejudiciat sănătatea a zeci de mii de compatrioți ai noștri”, a subliniat politicianul.

Partidul Fidesz, în prim-plan

Sondajele de opinie arată că partidul său, Tisza, conduce în intenția de vot înaintea alegerilor, în ciuda poziției dominante a Fidesz.

Un sondaj al Institutului 21, realizat între 28 ianuarie și 2 februarie, arată că Tisza ar obține 35% din voturi, în creștere față de 34% în decembrie, în timp ce Fidesz este creditat cu 28%.

Alte estimări, realizate de Institutul Publicus, indică un sprijin de 48% pentru Tisza și 40% pentru Fidesz în rândul alegătorilor hotărâți, cu Mi Hazank („Patria noastră”) peste pragul de 5% necesar pentru a intra în parlament. Analiștii politici spun că Orban se confruntă cu cea mai mare provocare electorală de la preluarea puterii în 2010, deși rezultatul rămâne incert, având în vedere numărul mare de alegători indeciși.

1
1