Care sunt primele astfel de femei care îmi vin în minte? De la noi, înainte de toate, Veronica Micle. Ea a văzut în Eminescu un geniu pe vremea când puțini (Titu Maiorescu în mod sigur) i-au întrevăzut genialitatea. Deși scria ea însăși versuri, nu și-a închipuit – ca atâtea doamne și domnișoare de azi – că stând în preajma unui mare poet a devenit și ea, automat, o mare poetă. În schimb, a comunicat cu el ca nimeni altcineva reușind să cuprindă în mintea ei, ca într-o oglindă venețiană, o personalitate pe care noi toți, azi, cu greu reușim să o cuprindem.


FOTO: Veronica Micle



Lista femeilor din memoria noastră culturală conține mult mai multe nume. Câte? De ordinul sutelor. Sau miilor. Există o editură – cu nume de femeie, Meronia! − care de mai mulți ani editează lucrări cu caracter enciclopedic consacrate personalităților femine. Le am pe toate în casă:

George Marcu, Rodica Ilinca, „Dicționarul personalităților feminine din România”, coordonator: George Marcu, cuvânt-înainte: Gabriela Creția, București, Ed. Meronia, 2009.


FOTO: Acterian, Maria Eugenia (Jeni)



George Marcu, Rodica Ilinca, „Enciclopedia personalităților feminine din România”, coordonator: George Marcu, cuvânt-înainte: acad. Marius Sala, București, Ed. Meronia, 2012.

George Marcu, „Personalități feminine contemporane din România”, dicționar biografic, cuvânt înainte: acad. Eugen Simion, București, Ed. Meronia, 2013.

George Marcu, „Doamne și domnițe, prințese și regine în istoria românilor”, cuvânt înainte: acad. Răzvan Theodorescu, București, Ed. Meronia, 2016.


FOTO: Annie Bentoiu 



Îi invidiez pe Horia Matei (cunoscut autor de enciclopedii și proprietar alături de soția lui, eminenta traducătoare Jana Balacciu, al Editurii Meronia), ca și pe George Marcu (al cărui nume apare pe coperta acestor cărți) pentru norocul de a trăi înconjurați de sute de prezențe feminine, fie și construite din cuvinte. Ei au împlinit visul lui Ion Creangă (care este, recunosc, și visul meu): „Fă-mă, Doamne, val de tei/ Și m-aruncă-ntre femei!”

Recent, Horia Matei și echipa lui au deschis un nou șantier editorial: o enciclopedie mai cuprinzătoare decât toate cele anterioare cu același profil: „Femei de seamă din România. De ieri și de azi”.


FOTO: Magda Isanos 



Am printul acestei lucrări voluminoase și îl răsfoiesc fermecat. Îmi vine să fug cu el în lume, să mă refugiez pe o insulă exotică și, pe plaja fierbinte, sub un palmier, să citesc la nesfârșit biografiile femeilor de elită din România. (Liviu Dragnea va avea, fără îndoială, grijă ca Guvernul să emită o ordonanță de urgență prin care să dezincrimineze furtul de lucrări cu caracter enciclopedic.)

Aleg din sumar câteva nume de femei la care mi-ar plăcea să mă gândesc visător: Acterian, Maria Eugenia (Jeni) (n. 9/22 iunie 1916, Constanța – d. 29 apr. 1958, București). Regizoare, memorialistă.

(Ea nu mai era în viață când i-am citit „Jurnalul unei ființe greu de mulțumit”. M-am îndrăgostit de inteligența ei sclipitoare. I-am căutat mormântul ca să-i duc un buchet de flori. L-am urât pe bărbatul care își bătea joc de dragostea ei, după cum reiese din însemnările din jurnal.)

Bentoiu, Annie (n. 1 mai 1927, București – d. 21 dec. 2015 Bucure ș t i ) . Sc r i i toa re , traducătoare.

(Evocânduși, în extraordinarele ei pagini memorialistice, copilăria trăită în anii dinainte de război, Annie Bentoiu reconstituie o întreagă lume, cu stilul ei de viaţă, calm, de o eleganţă firească. Cartea ne oferă şansa nesperată de a ne vizita propriul nostru trecut, care ne încântă şi ne trezeşte nostalgii sfâşietoare. Este ca şi cum am vizita Atlantida, ştiind că nu avem nicio posibilitate de-a o scoate din adâncul oceanului.)

Isanos, Magda (n. 17 apr. 1916 Iași – d. 17 nov. 1994 Bucure ș t i ) . Poetă.

(Există în poezia Magdei Isanos ceva impresionant şi anume o stranie cochetărie. Aşa cum alte femei îşi dezgolesc din când în când, ca din întâmplare, sânii sau picioarele, poeta lasă să se întrezărească pentru o clipă moartea care o însoţeşte permanent:

„Am să-ncep o călătorie,/ către sud, către sud, cum îţi place ţie./ Pe frunte-am să-mi pun viorele,/ şopârle- n loc de salbe uşurele,// şopârle verzi, din verzile păduri,/ vor înălţa fierbinţile lor guri/ pân’ la urechea mea să-mi dea poveţe,/ ziua şi noaptea drumul să mă-nveţe.” (Călătorie)

Mă opresc aici. Pentru ca să ne mai și amuzăm puțin, mă întorc la un episod din povestea de dragoste trăită de Mihai Eminescu și Veronica Micle. Puțină lume știe cum s-au cunoscut cei doi. Venind în 1871 la Viena cu tânăra lui soție Veronica, vârstnicul profesor universitar Ștefan Micle din Iași l-a căutat el însuși pe un student, Mihai Eminescu (despre care Titu Maiorescu îi vorbise cu entuziasm) și l-a rugat să meargă cu soția lui prin Viena și să-i dea explicații în legătură cu istoricul unor clădiri și monumente. Apoi, chemat de chestiuni urgente, s-a întors singur la Iași, lăsând-o pe Veronica Micle în grija lui Mihai Eminescu.

Te-ar putea interesa și: