Farul Constanța a învins-o pe Rapid, scor 2-1. Echipa lui Gică Hagi a câștigat campionatul regulat

Farul Constanța a învins-o pe Rapid, scor 2-1. Echipa lui Gică Hagi a câștigat campionatul regulat Gheorghe Hagi a făcut un nou transfer. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Farul Constanța a jucat ultimul meci din campionatul regulat împotriva lui Rapid. Elevii antrenați de Gică Hagi s-au impus în partida disputată la Ovidiu cu scorul de 2-1 și a câștigat campionatul regulat al Superligii României.

Farul Constanța a câștigat partida disputată la Oviu împotriva lui Rapid, scor 2-1. Echipa lui Gică Hagi nu mai poate fi detronată de nicio adversă de pe prima poziție a clasamentului din Superliga României. Este important de precizat că de când Federația Română de Fotbal a introdus sistemul play-off și play-out echipa care s-a clasat pe primul loc la finalul campionatului regulat a și câștigat titlul de campioană.

Rapid a dechis scorul în minutul 14 al partidei prin Antonio Sefer. Mijlocașul giuleștenilor a trimis un șut din marginea careului pe care Aioanei nu a putut să îl respingă. Elevii lui Hagi au stabilit egalutatea la doar șapte minute distanță. Andrei Artean a trimis mingea în plasa porții printr-o lovitură de cap. Constănțenii au mai avut o ocazie importantă prin Alibec, în minutul 37. Atacantul a trimis mingea în bară. În cele din urmă internaționalul român a înscris, dar reușita sa a fost anulată din cauza unei poziţii de ofsaid.

Gafa lui Horațiu Moldova a dus la succesul Farului Constanța

Farul a închis tabela în minutul 50, după greșeala portarului lui Rapid, Horațiu Moldovean, la șutul lui Mazilu. Rapidistul a declarat, la finalul partidei, că echipa sa nu merita să piadă. „Îmi pare rău că suporterii noștri n-au avut acces. Am făcut o greșeală foarte mare, mi-o asum, dar asta este, mergem înainte în play-off și vedem ce ne așteaptă. Nu caut scuze, a fost o gafă mare a mea. Nu m-am uitat pe reluări. Îmi pare rău că am făcut-o în acest meci, nu meritam să pierdem”, a spus Moldovan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rapid a terminat campionatul regulat cu 52 de puncte, pe locul cinci. Elevii lui Adrian Mutu se află la 12 puncte distanță de primul loc și la două puncte de ultima echipă aflată pe podium, FCSB. Este important de precizat că vicecampioana României nu a jucat ultimul meci din campionatul regulat împotriva lui Sepsi Sfântu Gheorghe. Partida este programată pentru ziua de duminică, 12 martie, ora 21.00.